Continuăm să ne aflăm într-o perioadă cu temperaturi foarte ridicate, o vreme deosebit de caldă pentru perioada în care ne aflăm. Mâine, temperaturile vor creşte peste 13 grade. Nu este exclus ca în regiunile vestice, în Banat, Crișana, poate chiar spre sud şi sud-est-ul Munteniei şi în Dobrogea, valorile de temperatură să fie de peste 15 grade, poate izolat în vest şi 16-17 grade. În mod normal, ar trebuie ca, la începutul lunii februarie, maximele termice să nu depăşească 7-8 grade, iar pe parcursul nopții valorile să fie negative.
Zilele care urmează, chiar şi noaptea, vor fi temperaturi pozitive. Moldova se va menţine regiunea cu temperaturile cele mai scăzute, atât noaptea cât şi ziua. Este posibil ca ziua maximele să nu depăşească 9-10 grade. O modificare consistentă a temperaturilor nu aşteptăm pentru săptămâna viitoare. Maximele termice vor fi în uşoară scădere, mai ales marţi, miercuri şi joi.
S-ar putea ca, în a doua săptămână de februarie, dincolo de 9 şi 10 februarie, să existe un interval cu temperaturi în jurul mediilor climatologice şi să apară mai multe precipitaţii. Până pe 9 şi 10 vor domina ploile. Spre 20 februarie, ar putea fi favorizată pătrunderea unei mase de aer mai rece, valorile de temperatură scăzând sub mediile climatologice. Nu ar fi exclus să avem lapoviţă şi ninsoare.