Banca Nationala a mentinut la 8% dobanda de politica monetara, în urma primei sedinte a noului Consiliu de Administratie, instalat oficial pe 11 octombrie. Membrii CA au decis, de asemenea, gestionarea ferma a lichiditatii din sistemul bancar în vederea consolidarii transmisiei semnalelor de politica monetara, mentinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei si în valuta ale institutiilor de credit.
Consiliul de Administratie al BNR a stabilit ca tinta de inflatie pentru anul 2011 sa se situeze la nivelul de 3%, cu un interval de variatie de plus minus 1 punct procentual, în scadere fata de 3,5 la suta în anul 2010. Tinta asumata va fi discutata cu guvernul.
Sursa: Agerpres