Lectiile interactive despre energie sustinute de specialisti, dar si cadourile primite de copii la finalul acestora au creat o adevarata atmosfera de sarbatoare.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si E.ON Romania deruleaza in luna decembrie programul educativ „Lectii de siguranta” in zeci de scoli din Romania. Programul urmareste sa educe copiii cu privire la utilizarea corecta si in conditii de siguranta a surselor de energie, prin intermediul unor lectii interactive, concepute special pentru elevii din invatamantul primar si gimnazial.
In judetul Maramures lectiile au debutat marti, 9 decembrie, la Scola Gimnaziala Cernesti, unde specialistii ISU si voluntarii E.ON au revenit in clase ca dascali. Acestia i-au invatat pe copii lucruri noi si utile despre energia electrica si gazele naturale, cum se produc, ce masuri trebuie luate si ce reguli trebuie respectate pentru a le utiliza in siguranta in casa sau la scoala.
La sfarsitul lectiilor, copiii s-au bucurat de pachetele de dulciuri primite si de calculatorul donat, atmosfera creata fiind una de sarbatoare, acum cand ne mai despart doar cateva zile de sarbatorile de iarna. Lectiile vor continua si maine la Scoala Gimnaziala Copalnic-Manastur, iar in anul urmator, specialistii ISU si voluntarii E.ON ii vor intalni pe elevii de la Scoala Gimnaziala din Grosi.
Aceste actiuni fac parte din campania comuna de informare preventiva derulata de catre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si E.ON Romania „R.I.S.C. Siguranta nu este un joc de noroc”, in baza parteneriatului existent intre cele doua institutii.
Sursa: E-ON Gaz