Vezi VIDEO
Tot mai multi studenti aleg sa invete sau sa efectueze un stagiu de practica de cel putin trei luni in strainatate. Studiul la universitatile din alte tari ii ajuta foarte mult atunci cand vor sa se angajeze. In plus, este o experienta personala de neuitat. Franta si Italia se afla in topul tarilor in care studentii din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare doresc sa studieze.
Programul ERASMUS da sansa studentilor sa efectueze stagii de studiu de pana la un an intr-o tara straina. Contactul cu alte culturi, cu alte sisteme de invatamant internationale sau pur si simplu curiozitatea sunt principalele motive pentru care studentii aleg sa ia calea strainatatii. Franta si Italia se afla in topul preferintelor studentilor baimareni. Germania si Grecia sunt alte centre universitare cu care cei din Baia Mare au incheiate contracte de colaborare.
”In primul rand imi doresc sa merg pentru ca este o experienta noua si pentru ca o sa ma ajute pe viitor. Eu consider ca ma va ajuta sa imi dau seama daca aceasta specializare (securizarea perimetrelor miniere) mi se potriveste”, spune Mirabela Tanc, o studenta care se intereseaza cum poate ajunge la un stadiu intr-o Universitate din Germania.
Amalia Almasi este studenta in anul III la specializarea Limba si Literatura Romana – Engleza. A petrecut trei luni in vara in Atena unde a facut practica la un birou de traduceri. Spune ca acest fapt a ajutat-o sa aprofundeze teoria invatata la cursuri. ”Ma ajuta foarte mult la CV, la angajare am inteles ca o sa se ia in considerare foarte mult, mai ales in domeniul in care sunt eu. Sunt studenta la litere si am inteles ca pot sa fiu o profesoara la un alt nivel. Si pot sa trimit toate documentele la Bucuresti pentru a aplica la postul de translator la Comisia Europeana”, a precizat Amalia Almasi.
Si pentru ca i-a placut foarte mult, tanara spune ca va incerca sa petreaca o parte din perioada masteratului la o universitate din Europa. In fiecare an interesul pentru studii in strainatate creste avand in vedere ca si sansele gasirii unui loc de munca sunt mai mari in urma acestor specializari.
”In anul de studii 2014-2015 care a inceput avem in prezent opt studenti plecati la studii in Dijon, Franta, si patru la Castillo, Italia. Ei sunt plecati fie pentru un semestru, fie pentru doua. Pentru semestrul doi avem in pregatire in jur de 10 mobilitati pentru studiu”, ne-a informat lector Ramona Demarcsek, din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare.
Anul trecut 21 de studenti din cadrul centrului baimarean au studiat in strainatate, iar pentru perioada verii alti 18 studenti au fost plecati la practica, toti prin programul ERASMUS. Pentru a beneficia de studii in strainatate prin acest program studentii trebuie sa fie integralisti si sa cunoasca o limba de circulatie internationala.
Sursa: Sonia Rajnita