Presedintele Klaus Iohannis va relua consultarile cu partidele, dupa sarbatorile de Pasti, in scopul evaluarii actiunilor din calendarul stabilit la inceputul actualei sesiuni parlamentare.
”Dupa sarbatorile de Pasti, voi relua consultarile cu partidele politice si vom evalua cat s-a realizat din calendarul actiunilor stabilite la inceputul sesiunii parlamentare”, a scris sambata, Iohannis, pe pagina sa de Facebook.
Ultimele consultari ale presedintelui cu partidele au fost in 28 ianuarie, subiectul acestora fiind prioritatile legislative ale sesiunii parlamentare, precum votul in diaspora, finantarea campaniilor electorale si a partidelor si ridicarea imunitatii parlamentare.
Alte consultari cu partidele au avut loc in 12 ianuarie, tema lor fiind incheierea unui acord politic cu scopul asigurarii, in anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apararii Nationale.
Sursa: Mediafax