Femeile care au suferit mastectomii cauzate de cancer pot beneficia gratuit de reconstructie de san cu implant prin intermediul Programului national de protezare de san, unul dintre centrele in care se fac aceste interventii fiind Spitalul „Sfantul Ioan”.
Directorul medical al Spitalului „Sf. Ioan”, Niculae Iordache, chirurg generalist, a declarat ca unitatea medicala vrea sa devina un centru de referinta in chirurgia sanului oncologic, avand in vedere ca are toate specialitatile necesare unui act medical si chirurgical de calitate pentru aceasta patologie.
Carmen Giuglea, seful Sectie de chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva a Spitalului „Sf. Ioan”, a afirmat ca exista fonduri pentru interventia in cazul a 800 de femei, insa a precizat ca multe dintre cele care au suferit operatii de mastectomie refuza sa recurga la aceasta procedura, intrucat le este teama de o noua interventie.
„Pana anul acesta, CNAS nu deconta implanturi. Din vara aceasta a debutat Programul national de protezare de san dupa mastectomii, din care 434.000 de lei au fost alocati spitalelor bucurestene pentru decontarea dispozitivelor necesare reconstructiei mamare cu implant siliconic – expanderul premergator implantului si implantul. Noutatea este ca, pentru o pacienta mastectomizata la care se poate face reconstructie cu implant, CNAS aloca in medie 3.200 de lei pentru achizitionarea dispozitivelor necesare, interventia chirurgicala reconstructiva si spitalizarea fiind oricum decontate si pana in prezent.
Fondurile au fost directionate catre spitalele care au in componenta clinici/sectii de chirurgie reconstructiva. Pentru inceput, Spitalul Sf. Ioan are alocate fonduri pentru 20 de dispozitive, dar, in functie de lungimea listei de asteptare, aceste fonduri pot fi suplimentate. Cinci operatii au fost deja efectuate”, a spus dr. Carmen Giuglea.
Ea a precizat ca pentru reconstructie este nevoie de mai multe interventii si chirurgul plastician stabileste impreuna cu pacienta ce metoda de reconstructie aplica, alegand-o pe cea mai adecvata. In cazul alegerii metodei reconstructive cu implant, este necesar ca de la terminarea tratamentului oncologic (chimioterapic si radioterapic) sa fi trecut suficient timp astfel incat tesuturile locale sa aiba o calitate care sa permita operatia de reconstructie.
„Este bine de stiut ca reconstructia se poate incepe in acelasi timp cu rezectia oncologica, pentru ca expanderul/implantul nu impieteaza tratamentul ulterior citostatic sau radioterapia”, a mai spus dr. Giuglea.
Medic primar oncolog Maria Chis a subliniat ca este absolut necesar ca medicii oncologi sa informeze pacientele ca reconstructia de san face parte din procesul de vindecare fizica si psihica dupa mastectomiile cauzate de cancerul de san. Prof. dr. Christian Chiricuta, specialist radioterapie, a subliniat ca operatia de reconstructie cu implant nu se poate face in cazul in care tumora nu a fost bine extirpata.
Potrivit specialistilor, operatia pentru implantarea expanderului este putin invaziva, dureaza aproximativ 45 de minute, iar recuperarea totala se face cam dupa o saptamana, din care primele 2-3 zile sunt petrecute in spital. Dupa aproximativ doua saptamani incepe procesul de umflare a expanderului, care presupune 5-8 vizite la spital. Si acest proces este neinvaziv, se face prin folosirea unei seringi, cu care se introduce ser in balonul expander. Aceasta procedura dureaza aproximativ doua luni.
In functie de caz, optional, se mai poate astepta o perioada pentru definitivarea procesului de expandare, apoi urmeaza scoaterea expanderului si montarea implantului, care se fac intr-o singura interventie de o ora.
„Reconstructia de san, expanderul sau implantul nu cauzeaza sub nicio forma recidiva cancerului”, a spus Maria Chis. Potrivit statisticilor, in fiecare an, in Romania exista 8.000 de femei care sufera mastectomii partiale sau totale.
Pentru a beneficia de o operatie de reconstructie cu implant, o pacienta trebuie sa fie asigurata la CNAS, sa se prezinte la spital cu o trimitere de la medicul de familie, plus recomandare de la oncolog cum ca este apta pentru reconstructie. Spitalul „Sf. Ioan” are serviciu de ambulatoriu gratuit, unde femeile se pot prezenta oricand pentru consultare si informare.
Sursa: Agerpres