Orice persoana fizica poate participa la Programul de innoire a parcului auto cu cate masini doreste, nu numai una, asa cum era pana in momentul de fata, a anuntat premierul Emil Boc. El a adaugat ca in afara excluderii acestei limitari un alt element de noutate al noii ordonante de urgenta privitoare la programul ”Rabla” consta in includerea autoutilitarelor usoare in acesta, in conditii similare autovehiculelor.
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a precizat ca autoutilitara usoara inseamna autovehicul apartinand categoriei de folosinta N1, conceput si construit pentru transportul de marfuri si avand o masa maxima de 3,5 tone.
Dupa publicarea in Monitorul Oficial a Ordonantei de Urgenta adoptata de Guvern in sedinta de miercuri, 3 iunie, ministrul Mediului a aratat ca va emite Ordinul pentru instructiunile de aplicare, astfel incat in doua saptamani sa fie incluse in program si autoutilitarele usoare detinute de persoane fizice.
Potrivit ministrului Nicolae Nemirschi, a treia etapa a Programului de stimulare a innoirii parcului auto, care va permite persoanelor juridice sa poata achizitiona autoturisme si autoutilitare noi beneficiind de prima de casare, va incepe in luna septembrie.
Sursa: I.O.