Medicii rezidenti si specialistii in medicina de familie din Maramures se pot inscrie intr-un program de schimb de experienta in domeniul in care profeseaza. In cadrul acestui program, cadrele medicale vor avea sansa de a vizita timp de doua saptamani un cabinet din strainatate. Acestia vor trebui sa participe la minimum noua sesiuni de instructaj pe saptamana si la doua ore pe saptamana de activitate teoretica. Inscrierile au loc pana in 30 noiembrie.
In tara in care vor ajunge, medicii vor putea sa asiste la consultatii, insa fara a avea dreptul sa intervina. De asemenea, specialistii in medicina de familie vor putea participa la program doar daca nu au trecut cinci ani de la obtinerea specializarii.
Persoanele interesate de program vor putea folosi limba de origine, insa pentru a intelege dialogurile dintre medici si pacienti se recomanda urmarea unui curs in limba tarii gazda. Cheltuielile de transport, cazare si intretinere nu vor fi, insa, acoperite.
Tarile care s-au inscris pana la aceasta ora in program sunt Croatia, Ungaria, Finlanda, Italia, Regatul Unit, Olanda si Romania. Pana acum, insa, din Maramures nu s-a inscris niciun medic de familie, doar din Bihor si Iasi.Informatii suplimentare pot fi obtinute la adresa de mail exchange@vdgm.eu.
Sursa: Adina Timis