Componenții echipei vicecampioanei României, CS Minaur Baia Mare, se află în vacanță până în data de 11 iulie, când este programată reunirea. Va fi o primă săptămână cu antrenamente pe plan local pentru readaptarea organismului la efort și cu vizita medicală.
Din 18 până în 27 iulie, va avea loc un stagiu de pregătire centralizată, la Novi Sad (Serbia). Pe 27 se pleacă din Serbia, iar pe 28 iulie se va disputa primul meci amical, cu SCM Politehnica Timișoara, în deplasare. În zilele de 5 și 6 august va avea loc un turneu în Baia Mare. Vineri, 5 august: Minaur – HC Odorhei (ora 11.00); Potaissa Turda – CSU Suceava (13.00). Sâmbătă, 6 august: Suceava – Odorhei (15.00); Minaur – Potaissa (17.00)
Urmează un turneu în Serbia, pe 12 și 13 august, unde se vor disputa două jocuri, cu RK Jugovic Kac (Serbia – locul 12) și Vojvodina Novi Sad (Serbia – locul 1). Băimărenii vor mai participa la un turneu înaintea startului de campionat, la Sânnicolau Mare, pe 19-20 august, acolo unde vor întâlni pe Steaua Roșie Belgrad (Serbia – locul 9) și Pick Szeged (Ungaria – câștigătoarea ultimei ediții de campionat în țara vecină).
Minaur va juca primele două etape din Liga Zimbrilor pe propriul teren. Pe 27 august este jocul inaugural, cu CSU Suceava, iar mai apoi, o săptămână mai târziu, cu CSM București.