Sâmbătă, 29 iunie, de sărbătoarea închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad, Protopopiatul Oaș, județul Satu Mare, cu ocazia hramului așezământului monahal. Răspunsurile la strană vor fi oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos”.
Duminică, 30 iunie, prima după Rusalii, a Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin îl are ca oaspete de seamă pe Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. Cu această ocazie, cei doi Ierarhi vor liturghisi la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Țeghea din județul Satu Mare, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea așezământului monahal. Răspunsurile la strană vor fi oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos”.
Duminică, 30 iunie, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului va sluji la Mănăstirea „Soborul Sfinților 12 Aposoli” Bârsana, Protopopiatul Sighet, județul Maramureș, cu ocazia serbării hramului. Răspunsurile la strană vor fi oferite de membrii Coralei preoțești „Arhanghelii”.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult