În data de 14 mai 2022 (sâmbătă după-amiază), de la orele 18.00 și până la 23.30, se desfăşoară cea de-a XVIII-a ediție a Nopții Muzeelor, organizată și la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
Reprezentanţii muzeului vă oferă o noapte magică, cu experiențe de neuitat atât pentru copii (ateliere educaționale în cadrul programului „Muzeul Viu” și o expoziție inedită de construcții din piese LEGO), cât și pentru părinți.
Astfel, aveți posibilitatea de a petrece o minunată seară, călătorind parcă cu o veritabilă „mașină a timpului” prin ungherele istoriei, călătorie oferită de către cele opt săli care adăpostesc tot atâtea expoziții permanente ale muzeului: Epoca târzie a bronzului în Depresiunea Lăpușului, Minerit și civilizație în Maramureș, Cetatea de piatră – Cetatea Chioarului, Baia Mare – oraș liber regal, Baia Mare – Piața Cetății. Vestigii arheologice, Baia Mare – Centrul Istoric. Vestigii arheologice, Suba Zoltán – omul din spatele aparatului de fotografiat și „Tot înainte!” Elev în România comunistă.
Pe lângă toate acestea, la Bastionul Măcelarilor, monument de arhitectură medievală (aflat în administrarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie), aveți posibilitatea, între orele 18.00 și 22.30, să admirați „Tezaurul de denari romani de la Berchezoaia” (în spațiul expozițional din Turn), atelierele și produsele meșteșugărești ale meșterilor artizani, precum și fascinanta „Grădină Vie”.
Programul Nopţii Muzeelor, la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighetu Marmaţiei
Programul Nopţii Muzeelor, la Muzeul Judeţean de Mineralogie
Programul Nopţii Muzeelor, la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»
Programul Nopţii Europene a Muzeelor, la Muzeul Satului din Baia Mare