Praznicul Adormirii Maicii Domnului este sărbătoarea mult iubită şi cinstită de creştinii ortodocşi în toată ţara dar mai ales în Transilvania şi Maramureş. De peste nouăzeci de ani, credincioşii din Ardeal, dar nu numai, urcă Dealul Viei de la Rohia, pentru a se închina Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, aşa cum spune și cântarea: Am venit Măicuţă să ne mai vedem şi să-ţi spunem dorul ce-l avem.
Obştea Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia şi anul acesta s-a pregătit după cuviinţă pentru a o cinsti pe Maica Domnului și așteaptă preoții din parohii împreună cu credincioșii să vină în pelerinaj la Mănăstirea Rohia, ca adevărați fii ai Maicii Domnului, împreună rugători fiind cu Preasfinţitul Părinte IUSTIN Episcopul Maramureșului și Sătmarului care o să binecuvinteze obştea şi pelerini ce vor veni la Maica Domnului de la Rohia.
Programul slujbelor
Joi, 13 august:
– ora 12, 00 – Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni va fi scoasă din Paraclisul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” la intrare în incinta mănăstirii, lângă mormântul Arhiepiscopului Justinian, unde va rămânea pâna duminică, 16 august;
– ora 17,00 – Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului;
– ora 22, 00 – Miezonoptica și dezlegări;
Vineri, 14 august:
– ora 7,00 – Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie ;
– ora 18,00 – Vecernia Mare cu Litie, Acatistul Adormirii Maicii Domnului săvârşite de către Preasfinţitul Părinte IUSTIN Episcopul Maramureşului şi Sătmarului înconjurat de un sobor de stareţi, preoţi si diaconi. Cuvânt de învăţătură al Preasfinţitul Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului.
– ora 21,30 – Slujba Privegherii: Utrenia, Prohodul Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului si Dezlegări; În timpul privegherii cei care se vor pregăti, pot să se mărturisească şi apoi de la ora 3 să se împărtăşească.
Sâmbătă, 15 august. Praznicul Adormirii Maicii Domnului
– ora 3,00 – Prima Sfântă Liturghie pentru împărtăşirea credinciosilor săvârșită la altarul bisericii mănăstirii, de către un sobor de preoți care nu vor mai sluji la sfânta Liturghie (solemnă) arhierească.
– ora 6,00 – Sfintirea Apei;
– ora 6,45 – Taina Sfântului Maslu de obște;
– ora 9,15 – Primirea Ierarhului de către soborul slujitor. De la ora 9,30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată în sobor de stareţi, preoţi şi diaconi de către Preasfinţitul Părinte IUSTIN Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în prezenţa pelerinilor iubitori ai Maicii Domnului din Muntele cel sfânt al Rohiei. Cuvântul de învăţătură.