Orange Romania a lansat, joi, o retea care permite trasferuri de date la viteze de pana la 300 Mbps, corespunzatoare tehnologiei 4G+, in Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Galati, Iasi si Timisoara, au anuntat reprezentantii operatorului de telefonie mobila. Oferta 4G+ va fi disponibila promotional incepand cu 22 septembrie pentru toate abonamentele Pantera si Business Open cu resurse nelimitate din oferta actuala a clientilor din cele sase orase. De asemenea, clientii Orange Romania care calatoresc cu metroul vor putea, incepand de joi, sa acceseze internetul la viteze de pana la 43,2 Mbps.
„Traficul de internet in retea a crescut intr-un ritm sustinut in ultimii trei ani, de cand Orange a adus in premiera viteze de pana la 43,2 Mbps, iar in ultimul an s-a dublat. Cei aproximativ 650.00 de bucuresteni care calatoresc zilnic cu metroul au posibilitatea sa navigheze pe internet cu viteze de pana la 43,2 Mbps (4G)”, a afirmat directorul comercial al Orange Romania, Julien Ducarroz, intr-o conferinta de presa.
Pe langa acoperirea de la metrou, reteaua 4G a Orange Romania a fost extinsa in alte 200 de localitati, ajungand la mai mult de 1.300 de localitati si 48% din populatia tarii, respectiv 78% din populatia urbana.
Orange Romania a lansat primele servicii de acces la internet prin reteaua 4G in decembrie 2012, disponibile intr-o prima fazã in zona centrala si de nord a Capitalei, in statiunile de pe Valea Prahovei si zona Bran-Moieciu, pecum si in Poiana Brasov.
Cei care isi reinnoiesc contractul de abonament vor primi un bonus de 1 GB pe luna pentru fiecare an petrecut in retea. Astfel, un client Orange care are 17 ani in retea, va primi cate 1 GB de Internet 4G pe luna timp de 17 luni.
Orange Romania este cel mai mare operator local de telefonie mobila, cu peste 10 milioane de clienti.
Sursa: Mediafax