Ministerul Economiei a lansat o alta forma a ordonantei privind protectia sociala, care nu mai include o lista a companiilor restructurate, ci stabileste ca societatile care „pot” efectua concedieri colective, dar si numarul de angajati „ce urmeaza sa fie disponibilizati” vor fi decise de Guvern.
Proiectul este in mare masura similar celui redactat in urma cu doua saptamani, cu exceptia faptului ca nu mai include o lista de anumite companii care vor fi restructurate si nici nu mai prevede ca programele de restructurare vor include obligatoriu salariatii care se incadreaza in prevederile Legii 263/2010 privind pensia pentru limita de varsta, cu reducerea varstelor standard de pensionare, si ca masura se va aplica inclusiv membrilor alesi in organele executive de conducere ale organizatiilor sindicale.
In noua forma ordonanta prevede ca persoanele care indeplinesc conditiile privind pensia pentru limita de varsta si a stagiului complet de cotizare nu beneficiaza de prevederile actului normativ.
Programele de restructurare si reorganizare vor cuprinde in mod obligatoriu atat numarul total de salariati existent, motivele care determina restructurarea si reorganizarea ori numai restructurarea sau reorganizarea, numarul de salariati necesar pentru desfasurarea activitatii, cat si numarul de salariati care vor fi afectati de concedieri colective si data de la care sau perioada in care vor avea loc concedierile colective.
In actul normativ se arata ca, daca restructurarea si reorganizarea ori numai restructurarea sau reorganizarea se desfasoara in etape, programele vor cuprinde si numarul de salariati care vor fi afectati de concedieri in fiecare dintre etape, stabilit cu respectarea conditiilor de concediere colectiva prevazute de dispozitiile legale in vigoare, precum si data la care va avea loc fiecare etapa.
Concedierea colectiva se face in conditiile prevazute de Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, dar nu mai tarziu de 90 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial a hotararii Guvernului. Daca restructurarea si reorganizarea ori numai restructurarea sau reorganizarea se desfasoara in etape, aceasta prevedere se aplica pentru concedierea colectiva efectuata in prima etapa, urmand ca pentru celelalte etape concedierea colectiva sa se efectueze in termen de 90 de zile de la data stabilita prn programele de restructurare.
In nota de fundamentare se afirma ca analizele economico-financiare efectuate la nivelul fiecarei companii/societati nationale si societati comerciale din industria miniera, rezultat al reevaluarii fiecarei strategii de dezvoltare, au conturat perimetrele miniere de perspectiva, precum si cele ce urmeaza a fi inchise.
Drept urmare, fiecare operator economic va intocmi un program de restructurare prin care va stabili numarul de salariati ce urmeaza a fi disponibilizati in perioada 2013-2018 si care vor beneficia de prevederile ordonantei de urgenta privind protectia sociala.
Sursa: Mediafax