Vezi VIDEO
Descoperirile arheologilor maramureseni in cadrul cercetarilor facute in acest an in Piata Cetatii din Baia Mare, precum si noul proiect de reabilitare a zonei Turnului stefan au fost dezvaluite publicului. Noul chip al Pietii Cetatii a fost inclus in Planul Integrat de Dezvoltare Urbana este considerat de catre autoritatile locale legatura intre trecutul si prezentul orasului.
Ideea autoritatilor de a reabilita Piata Cetatii – Turnul Stefan din Baia Mare a pornit in urma cu sapte ani si a fost argumentata printr-o facilitate oferita enoriasilor de a particia in numar mare la evenimentele religioase ale celor doua bisericute din zona. Dupa obtinerea finantarii europene si finalizarea cercetarilor arheologice proiectul a fost modificat, in zona fiind descoperite vestigii legate de formarea localitatii Rivulus Dominarum, respectiv fundatiile a doua edificii ecleziastice ale orasului medival, Sfanta Ecaterina si Sfantul Martin.
„Biserica Sfanta Ecaterina a fost demantelata in anul 1724, partea de elevatie a fost demontata, insa am descoperit fundatiile si nivelul de calcare din interiorul bisericii, cu dale de caramizi rectangulare peste care era un rand de caramizi octogonale. De asemenea, au fost descoperite 439 de morminte.”, a declarat Dan Pop, arheolog sef – Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie.
Importantele descoperiri arheologice au determinat arhitectii proiectanti sa modifice proiectul prin renuntarea la doua fantani arteziene si punerea in valoare a fundatiilor bisericilor medievale descoperite. De asemenea, va fi construit un centru de informare, iar interiorul Turnului stefan va fi reabilitat in totalitate.
Arhitectii si-au propus sa trateze intregul ansamblu ca pe un monument, o veritabila scana in care toate bisericile medievale distruse sa reinvie, avand alaturi actualele cladiri ecleziastice din zona, de rit romano-catolic si ortodox. De asemenea, piata va fi complet pavata, pastrandu-se arborii, va fi creata o zona publica de odihna (“Somnul pietrelor”, ca un omagiu celor inmormantati acolo), precum si o zona de promenada si un punct de informare care va asigura servicii de ghidare a viyitatorilor zonei istorice.
„Vorbim de un proiect care a fost realizat in anul 2009, de reabilitare a zonei istorice, care se refera la Piata Cetatii, una din cele trei piete care sunt aglomerate in miezul orasului istoric Rivulus Dominarum. E vorba de Piata Cetatii, cunoscuta ca si Tintirim, despre care stim acum ca este extrem de valoroasa pentru ca acolo au coexistat intotdeauna trei biserici si zona de inhumare a orasului medieval”, a mentionat arhitect Ildiko Mitru, reprezentanta firmei care a realizat proiectul de reabilitare a Pietei Cetatii si a Turnului Stefan.
Elementul considerat inedit al proiectului o constituie punerea in valoare a celor doua fundatii descoperite in acest an. Peste 9 milioane de lei va costa reabilitarea Pietii Cetatii – Turnul Stefan din Baia Mare, contributia din bugetul local fiind de 140.000 de lei, cea mai mare parte a sumei fiind finantata din fonduri europene.
Sursa: Catalin Vischi