DGASPC Maramureș a inițiat, împreună cu reprezentanții SOS Bambini, ”Proiectul pentru adolescenți”, în cadrul căruia, periodic, vor avea loc întâlniri în care se vor dezbate diferite teme, tinerii dezvoltându-și astfel gândirea critică și îmbunătățindu-și abilitățile de comunicare, relaționare și socializare.
Vor învăța să se cunoască și să se accepte așa cum sunt, să cunoscă persoane noi cu care vor putea să lege prietenii și să conștientizeze că viața este complexă și trebuie înțeleasă cu bune și cu rele. Toate aceste activități contribuie la dezvoltarea personală a adolescenților și le oferă o alternativă utilă pentru petrecerea timpului liber.
La prima întâlnire au participat adolescenții de la CTF Pandurilor, CTF Ștefan cel Mare și CTF Tompa Sighetu Marmației. Mulțumim din suflet FRIENDS BISTRO Sighetu Marmației care a găzduit această întâlnire și sperăm într-o colaborare și pe viitor. Mulțumim Beatrice Pesek și Camelia Pesek pentru ajutor și implicare.