Vezi VIDEO
Propunerea consilierului local PSD Ovidiu Stefan de a amplasa in sensurile giratorii statuete din fier care sa aminteasca de istoria mineritului din Baia Mare a fost aprobata, astazi, 7 aprilie, de catre consilierii locali, cu toate ca membrii Comisiei municipale de sistematizare a circulatiei s-au opus. Acestia din urma au respins proiectul pe motiv ca insemnele ar incurca soferii, afectand vizibilitatea in trafic. In plus, piesele din fier ar putea fi furate.
Membrii Comisiei municipale de sistematizare a Circulatiei au dat aviz nefavorabil proiectului initiat de consilierul local Ovidiu Stefan, care a propus ca in sensurile giratorii din Baia Mare sa fie amplasate insemne ale mineritului, industrie care a facut regiunea cunoscuta in Romania si peste hotare. Seful Directiei Servicii Publice din cadrul Primariei Baia Mare, Vasile Barbul, a motivat refuzul prin faptul ca statuetele ar fi o tentatie prea mare pentru ”colectorii de fier vechi”. De asemenea, acestea ar afecta vizibilitatea in traficul rutier.
“Noi am dat aviz negativ. Aceste insemne, confectionate din fier, ar atrage pe cei fara simt civic. Ori ar fi furate, ori vandalizate. De asemenea, ar afecta soferii din punctul de vedere al vizibilitatii. O intersectie trebuie sa fie deschisa. Sensurile giratorii au fost deja amenajate cu flori si acele stanci…”, a explicat Vasile Barbul.
Barbul a mai precizat ca votul final apartine consilierilor locali, iar acestia si-au exprimat parerea in privinta initiativei lui Ovidiu Stefan, in cadrul sedintei ordinare de astazi, 7 aprilie. Ovidiu Stefan si-a argumentat ideea prin faptul ca istoria Baii Mari trebuie scoasa in relief intr-o maniera sau alta, ”altfel… este pacat”.
“Daca tinem cu adevarat la acest oras, atunci ar trebui sa scoatem in valoare istoricul sau. Atat cetatenii, cat si turistii vor fi incantati”, a spus Ovidiu Stefan. Declaratiile consilierului PSD i-au convins pe alesii locali, asa ca proiectul de hotarare a primit aviz favorabil, cu 14 voturi pro si patru impotriva.
Potrivit proiectului, in cel mai scurt timp, printre aranjamentele florale si stancile amplasate in sensurile giratorii vor aparea vagoneti, tarnacoape, dar si mineri… din fier. Ramane de vazut cat timp vor rezista in insulele amenajate in mijlocul intersectiilor rutiere din Baia Mare.
Sursa: Catalin Tineghe, Calin Dragomir