Proiectul Food Chains 4 Europe, implementat de Consiliul Județean Maramureș prin Biroul de Relații Internaționale, a fost prezentat în cadrul celei de a XII-a ediții a Simpozionului ”Prezențe maramureșene în Europa”, organizat de Instituția Prefectului – Județul Maramureș, în Sala ”Bogdan-Vodă” a Consiliului Județean Maramureș, cu ocazia Zilei Europei 2019.
În fiecare an, pe 9 Mai, celebrăm unitatea și diversitatea spațiului european alcătuit din 28 de state și peste 500 de milioane de cetățeni europeni care împărtășesc valori și idealuri comune și se bucură de avantajele și beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană. Simpozionul ”Prezențe maramureșene în Europa” a constituit un remarcabil prilej de bilanț privind folosirea banilor europeni de către autorități locale și instituții școlare din Maramureș și a marcat rezultatele de succes obținute de sportivii maramureșeni în competițiile europene.
Proiectul Food Chains 4 Europe, derulat de Consiliul Județean Maramureș în parteneriat internațional, în perioada 2017-2021, este finanțat prin Programul Interreg Europe, cu scopul de a inova lanțurile alimentare din cinci regiuni europene: Flevoland (Olanda), Plovdiv/ Sofia (Bulgaria), Emilia-Romagna (Italia), Maramureș (România) şi Greater Manchester (Marea Britanie): https://www.interregeurope.eu/foodchains4eu/