Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea a precizat că din acest an a pune serios accentul pe proiectul magistralei de gaz din Sighetu Marmaţiei şi până la Borşa.
“Am avut o întâlnire de lucru cu George Ivaşcu, ministrul Culturii şi am discutat despre proiectele Maramureşului pentru celebrarea Centenarului şi spre finalul acestei luni o să primim câteva veşti extraordinare în ceea ce priveşte susţinerea administraţiei centrale pentru priorităţile noastre locale… Băseşti, Şişeşti, Sighetu Marmaţiei. Apoi, am discutat la Ministerul Dezvoltării cu ministrul Paul Stănescu despre continuarea PNDL2 şi despre proiectele cu probleme în judeţ. Am lansat o invitaţie domnului ministru pentru perioada Zilelor Maramureşului la începutul lunii mai şi mă bucur că a acceptat să fie alaturi de noi pentru a anunţa finanţarea pentru câteva proiecte strategice! Nu în ultimul rând, am avut o nouă discuţie la Palatul Parlamentului despre demararea procedurilor administrative pentru magistrala de gaz Sighetu Marmaţiei – Borşa şi avem şi acolo câteva veşti bune pentru Maramureş”, a precizat Zetea.