Au fost anunţate proiectele finaliste din acest an la Gala Tineretului din România. Printre finalişti se regăseşte şi proiectul PICNICAFE, organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș (DJST) în cadrul Centrului de Tineret Baia Mare.
PicniCafe se află anul acesta la cea de-a doua ediție. Este o cafenea publică, ivită atât din nevoia tinerilor de dezvoltare emoțională cât și din lipsa lor de informare în legătură cu lucrătorul de tineret, om-resursă pe care îl considerăm extrem de important pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor.
Tocmai de aceea, evenimentul a fost facilitat de către lucrătorii de tineret, care au creat un context în care tinerii au descoperit care sunt atribuțiile acestora în munca cu tinerii. Pe de altă parte, tinerii au interacționat și cu profesioniștii din alte domenii precum teatru, psihologie, muzica și, bineînțeles, tineret pentru a-i familiariza cu specificul muncii lor și a-i ajuta să înțeleagă mai bine ce este de fapt un lucrător de tineret, confundat, de multe ori cu psihologul sau profesorul. Pentru că prima ediție a avut un impact puternic asupra dezvoltării și coeziunii echipei de proiect (formată din tineri) a Centrului de Tineret Baia Mare, s-a decis organizarea în continuare a acestui proiect.
Puteţi susţine proiectul aici: pe https://www.galatineretului.ro/me…/djst-maramures-picnicafe/ si daţi LIKE!
Foto Facebook / Centrul de Tineret Baia Mare