În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean desfășurată vineri, 13 iulie 2018, aleșii județeni au votat, în unanimitate, continuarea proiectului ”Primul ghiozdan” la nivelul județului Maramureș. Demarat cu un an în urmă la o amploare atât de mare, proiectul a fost inițiat, de mai mulți ani, de actualul consilier județean Liliana Moga. Proiectul a fost implementat la nivel județean în vara anului 2017, iar pentru anul școlar 2018 – 2019, acesta va continua printr-un parteneriat de cooperare încheiat între Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean și unitățile administrativ-teritoriale din Maramureș, întreaga finanțare fiind asigurată de instituția județeană. Președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea a arătat că acest proiect este unul extrem de important și, investind în educație, instituția județeană investește în viitorul copiilor Maramureșului.
”Am început anul trecut cu acest proiect care a fost extrem de bine primit atât în școli, cât și de către maramureșeni, în special în zona rurală. Este un proiect frumos, care prevede ca fiecare copil care merge în clasa O să primească un ghiozdan echipat pentru școală. Consiliul Județean susține financiar acest proiect, deoarece este destul de greu pentru unele UAT-uri să îl cofinanțeze, iar pentru instituția pe care o reprezentăm nu este un efort financiar mare. Mai mult, elevii care încep primul an de școală în toamna anului 2018, în Maramureș, reprezintă un număr similar cu cel de anul trecut”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Invitată la cuvânt, consilierul județean Liliana Moga a subliniat faptul că se bucură că o inițiativă privată, începută la un nivel redus cu ani în urmă, a atins o asemenea amploare. ”Niciodată nu m-am îndoit de calitatea și generozitatea acestui proiect iar odată votat, în 2017, am avut convingerea că va fi aprobat de aleșii județeni și în anii următori. Mulțumesc executivului Consiliului Județean pentru susținere, iar colegilor consilieri pentru votul acordat, fiind un proiect care are în vedere copiii din întreg Maramureșul”, a declarat consilierul județean Liliana Moga.
Comments 1