Primarul Cristian Anghel a declarat astazi, 12 februarie, ca va propune primarilor din municipii, cu care se va intalni saptamana viitoare la Cluj-Napoca, in cadrul Consiliului National al Primarilor de Municipii din Romania, sa cumpere digul modular inventat de baimareni. Desi a recunoscut ca initial a fost suspicios privind rezistenta digului modular, Anghel a vazut un film, iar apoi a asistat la o demonstratie practica si s-a convins ca inventatorii baimareni au facut “o treaba buna care merita promovata si pe plan national”.
Lansarea oficiala a digului modular inventat de baimarenii Paul Mateescu, Gheorghe Petru Tataru si Daniel Borota a fost onorata de numerosi reprezentanti ai administratiilor publice locale, Parlamentului si institutiilor deconcentrate. Dintre toate felicitarile si promisiunile de lobby, cea mai concreta s-a dovedit a fi cea a primarului Baii Mari. Cristian Anghel a mentionat ca la Consiliul National al Primarilor de Municipii, care va avea loc saptamana viitoare la Cluj-Napoca, le va inmana colegilor din primarii o mapa de prezentare a inventiei celor trei baimareni.
“Initial, cand am vazut schitele, mi-am pus intrebari privind rezistenta cauciucului (n.red., panourile care formeaza digul modular sunt etanseizate cu niste membrane de cauciuc). Dar dupa ce am vazut prezentarea filmata, iar apoi am asistat la un experiment practic, mi-am dat seama ca temerea mea a fost gratuita. Inventatorii, care merita felicitari pentru munca lor deosebita, au facut o treaba foarte buna”, a explicat Anghel.
Primarul Baii Mari a mai mentionat ca va propune colegilor din primarie sa analizeze daca, tinand cont de localizare si de zonele inundabile din municipiu, se preteaza utilizarea digului modular si la nivelul resedintei de judet.
CITESTE SI:
Sursa: C. V.