Sistemul bancar elen ramane stabil, a dat asigurari vineri guvernatorul Bancii Centrale a Greciei (BoG), Yannis Stournaras, incercand sa calmeze temerile privind situatia creditorilor eleni, dupa retragerile masive din depozite, transmite Reuters. Declaratia lui Yannis Stournaras a fost facuta in urma intalnirii cu Euclid Tsakalotos, coordonatorul echipei de negociatori a Greciei cu reprezentantii Uniunii Europene, ai Bancii Centrale Europene si Fondului Monetar International, in care s-a discutat situatia sistemului bancar si deblocarea negocierilor cu creditorii.
‘Guvernatorul Bancii Centrale a Greciei confirma stabilitatea sistemului bancar elen, care este pe deplin asigurat datorita actiunilor comune ale BoG si Bancii Centrale Europene’, se arata in declaratia Bancii Greciei.
Retragerile din bancile elene s-au ridicat saptamana aceasta la trei miliarde de euro (3,4 miliarde de dolari), reprezentand 2,2% din depozitele persoanelor fizice si juridice detinute de creditorii eleni la sfarsitul lunii aprilie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.
Reprezentantii Bancii Centrale a Greciei nu au comentat informatia.
Joi, reuniunea ministrilor de Finante din zona euro dedicata Greciei s-a incheiat fara niciun rezultat. Presedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, l-a intrebat pe Benoit Coeure, membru al Consiliul guvernatorilor BCE, daca bancile elene vor reusi sa-si deschida vineri sucursalele. Coeure a raspuns: ‘Maine, da. Luni, nu stiu’.
Miercuri, Banca Centrala a Greciei a raportat ca, in perioada octombrie 2014 — aprilie 2015, au fost retrasi din bancile elene aproximativ 30 miliarde de euro (33,84 miliarde de dolari). De asemenea, institutia a avertizat ca incetinirea economiei se va accelera in lipsa unui acord cu reprezentantii UE, BCE si FMI.
Cele patru mari banci grecesti — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank si Eurobank — sunt prezente si pe piata din Romania.
Sursa: Agerpres