Pensionarii, precum si cei disponibilizati in urma restructurarii agentiilor guvernamentale vor primi sprijin de la autoritatile statului, a anuntat premierul Emil Boc. Seful Executivului a precizat ca reformarea sistemului de pensii vizeaza cu precadere persoanele cu pensii mici, pentru a se putea realiza corecturile necesare. El a subliniat ca majorarea nu ii vizeaza pe cei cu pensii speciale, pentru ca astfel s-ar ”intra intr-o nedreptate si mai mare”. Boc a mentionat ca marirea pensiilor, chiar daca doar cu o suma mica, ii va ajuta pe multi pensionari sa depaseasca mai usor criza economica.
In ceea ce priveste persoanele disponibilizate in urma restructurarii agentiilor guvernamentale, premierul a anuntat ca acestea vor fi incluse intr-un program de reconversie profesionala si vor fi orientate spre alte domenii, acolo ”unde este nevoie”.
”Ciupercaria asta in jurul Guvernului care s-a creat in astia 20 de ani trebuie curatata. Asta va insemna ca unii vor fi nemultumiti. Asta va insemna ca multi din aparatul guvernamental de aici, de la Bucuresti, vor pleca acasa, peste 9.000 de oameni. Dar nu tratam oamenii ca pe niste obiecte. Fiecare in parte va fi prins intr-un program de reconversie profesionala, un program de ajutor de somaj, adica fiecaruia i se va da asistenta.(…) Oamenii acestia, acum, vor fi orientati spre alte domenii unde tara are nevoie si vom lua de acolo unde nu este nevoie, acolo unde spunem noi ca se taie frunza la caini”, a spus primul-ministru.
Sursa: Agerpres