Pe adresa redacției am primit un mesaj informativ cu privire la un drum județean.
„Veneam de departe, din îndepărtata Oradie și mă întorceam spre casă, în Băiuț. După mai bine de 200 de kilometri parcurși, fiind în Baia Mare, GPS-ul îmi indică o variantă mai scurtă decât drumul obișnuit. Adică, aveam posibilitatea să merg prin Cavnic, pe DJ 109F și să ajuns în Băiuț cu aproximativ 30 de kilometri mai puțin. Am știut de la părinții mei că a nins, dar când am văzut varianta propusă de GPS, mi-am adus aminte de promisiunile actualului președinte al Consiliului Județean Maramureș. Eram chiar în Băiuț, la o manifestație PNL, când Ionel Bogdan, în vremea aceea candida, ne promitea că drumul va fi o prioritate pentru el și că e de neconceput ca acel drum să fie închis în timpul iernii. Clar, n-am avut nici o șansă să-l traversez. După nici 50 de metrii, am fost nevoit să întorc din drum. Căutând informații, aflu că la 15 noiembrie purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă, ne informa că 10 sectoare de drum județene sunt închise, printre care și DJ 109 F Stâmbu-Băiuț-Cavnic.”
„Acest drum are o importanță deosebită pentru Țara Lăpușului…Ceea ce eu vă asigur este că, în următoarea perioadă, imediat după ce voi câștiga Consiliul Județean Maramureș, acest drum va fi o prioritate principală!” – spunea Președintele Consiliul Județean Maramureș în timpul campaniei electorale.
Suntem sătui de atâtea minciuni, de atâta ipocrizie. Ba mai mult, făcând puțină cercetare, am văzut că și primarul din Băiuț, tot candidat din partea PNL, la 21 mai 2021, a precizat într-o postare de laudă la adresa președintelui CJ că:
„A fost o intalnire placuta, la care consilierii locali prezenti au pus intrebari despre perspectiva dezvoltarii comunitatii la nivel judetean. Deschis la dialog, presedintele CJ Maramures si-a exprimat dorinta de a scoate comuna din izolarea in care se afla si de a face toate demersurile ca in acest mandat sa se obtina finantare pentru deschiderea drumului judetean Baiut-Botiza. De asemenea ne-a asigurat de mentinerea permanenta a circulatiei pe drumul judetean Baiut-Cavnic dupa asfaltarea acestuia din acest an. Multumim, Ionel Bogdan!”
Revoltător, dezgustător! În continuare, cititorul povestindu-ne despre situația DJ 109 U.
„Ba mai mult și cu asta închei, am văzut și faptul că drumul DJ 109 U, Băiuț-Botiza face parte din categoria drumurilor județene. Un drum pe care nu-l poți parcurge nici cu 4×4. Și nu mă credeți, haideți și verificați. Vă duc chiar eu. Cum azi am făcut circa 70 de kilometri în plus bazându-mă pe spusele domnului Ionel Bogdan, mâine în permit să mai fac 4 kilometri pe DJ 109 U, spre Botiza. De ce 4? Că mai mult nu pot din cauza drumului. E drum de pădure, pe care circulă tafurile, nu drum județean, dar în fine, la voi e posibil orice!”
În judeţ, societatea Judeţeană de Drumuri şi Poduri are în administrație peste 800 de kilometri de drumuri judeţene din care peste 60% parcurg zona de munte sau deal. Din fericire, mai sunt porțiuni reabilitate, dar în contrapartidă, ne-am săturat ca Ionel Bogdan cu actuala administrație să se laude cu munca făcută de alții.