In aceasta seara, in emisiunea „Minutul de Aur” de la televiziunea eMaramures, va invitam la un prim popas in lumea rugby-ului. Acolo unde va asteapta campionii en titre ai Romaniei si ale lor sase victorii in sase meciuri de SuperLiga. Inaintea celui mai dificil test din tur, confruntarea cu Steaua Bucuresti, cealalta echipa neinvinsa in acest sezon, antrenorii Eugen Apjok si Vasile Lucaci vor poposi in studiourile eMaramures. In a doua parte a emisiunii, cupa de vicecampioni ai Romaniei la volei masculin, sezonul 2010/2011, va fi adusa la eMaramures de catre presedintele executiv Traian Rad Taut, antrenorul principal Marius Botea si capitanul de echipa, Ovidiu Teusan. Discutiile din direct vor fi dublate de imagini din ultimul meci al finalei, precum si de la festivitatea de premiere.
De asemenea, sunteti invitati sa aflati declaratii la cald obtinute la Zalau. Vicecampionul Romaniei, Robert Tutea, absolvent de jurnalistica, s-a erijat pret de cateva minute in reporter eMaramures. Ce intrebari a adresat si cui si, mai ales, ce raspunsuri a obtinut, veti putea afla in ultima parte a emisiunii „Minutul de Aur” (realizator, Ramona-Ioana Pop). Nu uitati: de la 20.45 sunteti asteptati la televiziunea eMaramures!
Sursa: eMM