Vezi VIDEO
Flashmob in centrul orasului Baia Mare organizat de Asociatia Interact. A fost modul prin care membrii Clubului Interact si-au aniversat organizatia si prin care au incercat sa atraga si alti colegi spre activitatile de voluntariat. Cei care au trecut prin Piata Revolutiei au putut sa lase mesajele lor pentru asociatie pe un panou special amenajat.
In jur de 50 de tineri s-au adunat la orele pranzului in Piata Revolutiei din Baia Mare, pentru realizarea flash-mob-ului. Acestia au format litera I, de la Interact, pe care au incadrat-o intr-un cerc. Tinerii membri au incercat astfel sa promoveze clubul in randul elevilor si sa incerce sa ii atraga spre voluntariat.
”Intreaga saptamana a fost saptamana Interact si astazi vrem sa marcam impreuna cu tinerii baimareni un flashmob. In primul rand, vrem sa spunem ca in acest oras, Baia Mare, exista un Club Interact care face actiuni de voluntariat si, in al doilea rand, vrem sa aratam mobilitatea tinerilor baimareni”, ne-a declarat Corina Vele, presedinte Asociatia Interact Baia Mare.
Tinerii le-au transmis colegilor lor ce inseamna pentru ei actiunile de implicare in comunitate, i-au invitat sa le lase mesaje si sa li se alature.
”In primul rand, acest flashmob este pentru a sarbatori Saptamana Interact, care a fost incepand din 3 noiembrie. Clubul Interact, mie personal, mi-a oferit foarte multe: sansa de a vedea Romania, de a cunoaste foarte multe persoane, de a ma dezvolta personal si pe plan profesional”, ne marturiseste Ioana Ulici, membru Clubul Interact.
Si Ionut Pop, un alt membru al Interact, ne dezvaluie avantajele de a fi parte ditnr-o echipa de tineri activi: ”Pentru mine inseamna a doua familie, sunt membru Interact de peste trei ani, am facut o gramada de proiecte reusite impreuna. Incercam acum sa ne extindem pe plan local. Aceasta activitate are rolul de a ne promova si sa facem o perioada de recrutare”, spune Ionut. Pop
Saptamana Interact s-a desfasurat in perioada 3-8 noiembrie. Tinerii si-au promovat intreaga saptamana activitatile si evenimentele la care au participat, in special prin intermediul retelelor de socializare.
Sursa: Sonia Rajnita