Un numar de 47 de senatori si deputati de la toate partidele politice au initiat o propunere legislativa pentru modificarea Legii educatiei nationale nr.1/2011, prin care, in Consiliul de Administratie al scolilor liceale si postliceale, reprezentantul elevilor sa fie membru cu drept de vot.
Potrivit propunerii, reprezentantul elevilor in Consiliile de Administratie ale unitatilor de invatamant din ciclul liceal si postliceal trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, respectiv sa aiba 18 ani.
In acest sens, elevii isi vor desemna democratic reprezentantul, in acest for de decizie.
In cazul unitatilor de invatamant care nu au ciclu liceal, este firesc ca reprezentantul elevilor sa aiba statut de observator, se precizeaza in expunderea de motive la propunerea legislativa.
Initiatorii precizeaza ca, desi in actuala lege a educatiei se arata clar ca la sedintele Consiliului de Administratie al unitatilor de invatamant participa si reprezentatul elevilor, cu statut de observator, aceasta norma nu a fost aplicata corespunzator, iar la nivelul scolilor gimnaziale, reprezentantulelevilor nu amai fost invitat,situatia repetandu-se sila nivel liceal.
Parlamentarii dau si date statistice, precizand ca, desi legea nr. 1/2011 este in vigoare de trei ani, in doar 326 de unitati de invatamant (32,56%) reprezentantul elevilor participa la sedintele Consiliului de Administratie, in 218 unitati participa partial iar in 455 de unitati de invatamant ( 45,45% ) nu participa deloc.
Astfel, doar in 54,33% din unitatile de invatamant se respecta legea.
Parlamentarii arata ca, prin participarea a sedintele Consiliilor de Administratie, elevii dobandesc experienta in domenii precum finante, buget, resurse umane si management si creste, de asemenea, gradul de responsabilizare sociala a elevilor.
Propunerea legislativa este semnata de deputati si senatori de la PSD, PDL, PNL, PPDD, UDMR, PC-PLR si independenti.
Propunerea legislativa a fost inregistrata la Camera Deputatilor, pentru dezbatere, aflandu-se in acest moment in faza de consultare publica.
Sursa: Mediafax