Vezi VIDEO – declaratie ministru
Vezi VIDEO – cele 8 biserici UNESCO din Maramures
Secretarul de stat in Ministerul Culturii, Vasile Timis, a declarat azi, 30 martie, in Baia Mare ca este posibil ca Maramuresul sa mai aiba inca un monument UNESCO, in afara celor opt aflate in prezent in patrimoniul mondial. In cazul in care dosarul de avizare va fi aprobat, comuna Ieud va fi a doua din Maramures pe raza careia vor fi doua monumente UNESCO, dar singura in care lacasurile sunt la distanta de numai 800 de metri, pe ulicioara – cum ar zice oamenii locului. Prima este comuna Sisesti, unde exista doua monumente in patrimoniul cultural Universal, biserica de lemn din Surdesti si biserica din Plopis.
Este pentru prima data cand se declara public faptul ca patrimoniul UNESCO in Maramures s-ar putea imbogati cu inca un lacas de cult. Vasile Timis a spus ca deocamdata dosarul este in curs de avizare, Biserica din Ieud Ses urmanda sa fie alaturata celei din Deal, care figureaza deja pe lista Uniunii.
Biserica de lemn din Ieud Ses a fost construita dupa documentele de arhivă in 1712. Potivit traditiei, aceasta ar fi fost ridicata insa cinci ani mai tarziu. Este cea mai mare biserica veche din Maramures, fiind numita si ”Catedrala de lemn”. Interiorul a fost decorat in stil bizantin în 1765 de către pictorul Alexandru Ponehalschi, iar la intrarea in curtea bisericii se afla o troita de piatra cu o fresca de familie semnata de pictorul Traian Biltiu Dancus, originar din Ieud.
Vasile Timis a mai spus ca in afara acestui lacas de cult pe care Ministerul Culturii doreste sa il reabiliteze, pe lista de prioritati se mai afla biserica veche din Borsa, oras din care este originar secretarul de stat, precum si celelalte monumente UNESCO. El a spus ca urmeaza sa se stabileasca o lista de investitii, dupa o analiza ceva mai detaliata.
Cateva indicii despre intentiile ministerului le-a dat chiar detinatorul portofoliului de la Cultura, Theodor Paleologu. ”Ministerul Culturii nu dispune insa de fonduri suficiente pentru reabilitarea tuturor cladirilor. Banii sunt putini si situatia patrimoniului este foarte dramatica. Prin urmare, ne-am propus sa intervenim unde degradarea este mai rapida si unde pot sa apara probleme”, a spus ministrul.
El a aratat ca sunt monumente importante a caror degradare nu este iminenta si care necesita lucrari de lunga durata si a dat ca exemplu Mitropolia din Iasi. La polul opus, a aratat Paleologu, se afla bisericile de lemn, care risca oricand sa dispara, tocmai din cauza degradarii rapide a materialului din care sunt facute. ”Este important sa dam bani si la Mitropolia din Iasi, dar nu este o urgenta cum este o biserica de lemn, care intr-un an poate sa dispara de tot”, a spus ministrul.
In prezent, pe lista patrimoniului UNESCO figureaza urmatoarele biserici de lemn din Maramures:
– Biserica ”Sfantul Nicolae” Budesti
– Biserica ”Cuvioasa Paraschiva” Desesti
– Biserica ”Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” Barsana
– Biserica ”Nasterea Maicii Domnului” Ieud Deal
– Biserica ”Sfintii Arhangheli” Plopis
– Biserica ”Cuvioasa Paraschiva” Poienile Izei
– Biserica ”Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” Rogoz
– Biserica ”Sfintii Arhangheli” Surdesti
CITESTE SI:
Sursa: Meda Muntean