Deputatii rusi au propus infiintarea propriei versiuni a concursului Eurovision, dupa victoria repurtata sambata seara de reprezentantul Austriei, travestitul cu barba Conchita Wurst, care a generat un val de proteste si de critici in Rusia.
Deputatul comunist Valeri Raskin a indemnat Rusia sa paraseasca Eurovision pentru a organiza o competitie paralela, care ar urma sa se numeasca „Vocea Eurasiei”. „Rezultatul ultimului Eurovision a fost picatura care a umplut paharul”, a declarat el in Parlamentul rus.
„Trebuie sa parasim acest concurs, nu mai putem suporta aceasta nebunie”, a adaugat deputatul, citat de agentia Interfax.
„Ei nu le plac pe fetele noastre pentru ca ele nu au barba”, a declarat un alt deputat, Oleg Lilov, din partidul Rusia Dreapta.
Biserica ortodoxa rusa a declarat la randul ei ca victoria travestitului austriac la Eurovision „a fost inca un pas catre refuzarea identitatii crestine a culturii europene„, potrivit purtatorului ei de cuvant, Vladimir Legoida.
Cateva sute de internauti rusi au protestat fata de victoria Conchitei Wurst, publicand, in special pe Instagram, propriile fotografii in care si-au ras barbile. „Rade-ti si tu barba pentru a protesta„, a scris internautul Valentin Korobkov din Celiabinsk, sub hashtag-ul #dokajichtotyneconchita („dovedeste ca nu esti Conchita”), iar mesajul sau a primit cateva sute de Like-uri.
Cateva staruri de televiziune, din spectacole de varietati si de muzica rock din Rusia s-au fotografiat la randul lor cu fetele acoperite cu spuma de barbierit.
In schimb, mai multi bloggeri si vedete, inclusiv cantareata de opera Anna Netrebko si vedeta de varietati Filipp Kirkorov, si-au exprimat solidaritatea fata de cantareata austriaca. Militantii LGBT rusi au anuntat un Mars al femeilor si barbatilor cu barba, la Moscova, pe 27 mai, ziua in care se vor implini 21 de ani de la abolirea pedepselor judiciare impotriva homosexualilor.
Piesa „Rise Like A Phoenix”, interpretata de Conchita Wurst din Austria, a castigat concursul cantecului european Eurovision 2014, desfasurat la Copenhaga. Cu un total de 290 de puncte, Austria s-a detasat clar de urmatoarele doua clasate: Olanda, care a obtinut 238 de puncte, si Suedia, cu 218 puncte.
Romania, reprezentata de Paula Seling si Ovi, s-a clasat in prima jumatate a topului final, ocupand locul al 12-lea, cu 72 de puncte.
Sursa: Mediafax