Candidatii PDL Maramures la alegerile parlamentare din noiembrie 2008 care nu au avut sansa sa prinda un mandat desi au fost pe prima pozitie sunt vizati pentru functii in guvern. Cel putin doi dintre ei s-ar putea regasi in structura Guvernului Boc, dupa cum au indicat liderii partidului.
Medicul Dan Marinca, candidat in Baia Mare pentru un post de deputat, este propus pentru postul de consilier personal al premierului Emil Boc pe probleme de sanatate. Numirea nu s-a produs inca, dar liderul PDL Maramures, Mircea Man, a confirmat faptul ca medicul ar putea lucra in Palatul Victoria din Bucuresti.
In mandatul trecut, un alt medic baimarean, Ioan Roman, fost director al Spitalului Judetean Baia Mare, a fost si el consilier al prim-ministrului Tariceanu, tot pe probleme de sanatate.
Un alt candidat al PDL Maramures care nu a reusit sa ajunga parlamentar in actuala legislatura, dar care a obtinut un scor electoral bun este Vasile Timis, care a concurat in Colegiul Borsa-Viseu pentru un loc de deputat. Acesta aproape ca are asigurat postul de secretar de stat la Culte, avantajele lui fiind pregatirea de preot, cat si faptul ca a mai lucrat in minister pe un loc echivalent.
Si medicul Vasile Bodnar, manager al Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei, s-ar putea regasi in structurile guvernamentale, cel mai probabil in postura de sef al unei directii din Ministerul Sanatatii. Deocamdata se poarta negocieri, situatia sa urmand sa fie clarificata in cursul saptamanii viitoare.
Tratative se duc si pentru Mircea Radu Munteanu, care a candidat la Senat in Colegiul 2 Maramures Sud, dar care a pierdut in fata social-democratului Sorin Bota. Democrat-liberalul Mircea Radu Munteanu ar putea ajunge in Ministerul Economiei, intr-o functie de consilier.
Mircea Man a dat asigurari ca toti candidatii care au avut rezultate bune in alegerile parlamentare, dar si cei care au avut o contributie in campanie se vor regasi in structurile de conducere ale serviciilor deconcentrate la nivelul judetului.
Sursa: Meda Muntean
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult