Raed Arafat deține de 7 ani funcția de șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), din cadrul Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Cât timp a fost la conducerea DSU, numeroase tragedii s-au petrecut în România.
Astfel, în societatea civilă, de multe ori Arafat a fost etichetat drept vinovat. Prin urmare, i s-a cerut demisia, dar a rezistat mereu în funcție, indiferent de componența Guvernului.
„Dânsul își face bine treaba în calitate de coordonator al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), însă este un lucru pe care trebuie să-l discutăm și să-l spunem foarte clar: dacă Ministerul Sănătății are responsabilitate pe sectorul de sănătate, deciziile trebuie să le ia Ministerul Sănătății, nu altă structură guvernamentală”, a declarat Alexandru Rafila.
În opinia lui Rafila, atribuțiile cu privire la sănătatea publică trebuie restabilite. Astfel, responsabilii pentru succese și eșecuri vor putea fi identificați mult mai bine.
„Faptul că la Ministerul Sănătății a fost un haos nemaipomenit în ultimele 9-10 luni a permis această bicefalie sau chiar multicefalie în ceea ce privește sectorul de sănătate. E clar că DSU are o contribuție esențială la transport, coordonarea intervenției , dar strategia de sănătate publică trebuie făcută de Ministerul Sănătății, pentru că acolo există responsabilitatea. Nu poate altcineva să-ți facă strategia și tu să fii responsabil”, a mai transmis Rafila.
În ultimii ani, lui Raed Arafat i s-a cerut în repetate rânduri demisia, după tragedia din Munții Apuseni, după episodul Colectiv, dar și după incendiile mortale din spitalele din România, în contextul COVID-19.