Angajatii laboratorului din Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei au semnalat mai multe nereguli vizavi de conditiile in care sunt nevoiti sa lucreze de ani buni. Salariatii au aratat ca le este pusa in pericol sanatatea, conditiile de munca fiind total nepotrivite.
”Pereti si tavane scorojite, gauri facute de sobolani, ne cad bucati de zugraveala in eprubete. Avem o toaleta pe care o folosesc si bolnavii pentru a recolta probe de urina cand ne sunt trimisi de urgenta”, sunt doar cateva dintre problemele semnalate de angajati, care au spus ca vor intra in greva daca spatiul nu se renoveaza.
Dr. Vasile Bodnar, directorul manager al spitalului, sustine ca deja au inceput reparatiile la laborator, acestea urmand a fi finalizate pana cel tarziu de Craciun, dar salariatii au precizat ca s-au saturat de promisiuni.
Titlu din ziar:
Angajatii de la laboratorul Spitalului din Sighet vor sa faca greva generala
Aici se faca analize cu bucati de zugraveala in eprubete
Revista presei din Baia Mare – 13 octombrie 2008. Informatia zilei
Sursa: Delia Kovacs