Circa 250 de persoane protesteaza, vineri seara, in fata Guvernului, cerand demisia premierului Victor Ponta, urmarit penal de DNA pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala in forma continuata si spalarea banilor.
Protestatarii s-au adunat in Piata Victoriei, in fata sediului Guvernului, in jurul orei 18.00.
Oamenii au steaguri, portavoce si pancarte inscriptionate cu mesaje precum „Stop masacrarii Romaniei, „La multi ani, Victor Ponta, cu executare”, „Klaus, scapa-ne de impostor”, „Ponta, nu mai sta, demisia”.
I-n acelasi timp, manifestantii striga „Ponta, nu uita, puscaria e casa ta, „Ponta la puscarie”, „Jos, jos premier mincinos” si „Copy-paste”. La fata locului sunt mobilizate forte ale Jandarmeriei.
Oamenii s-au adunat in Piata Victoriei in urma unui mesaj postat pe Facebook, prin care romanii erau chemati sa protesteze, incepand cu ora 18.00, fata de refuzul premierului Victor Ponta de a demisiona dupa ce DNA a inceput urmarirea penala impotriva sa in acelasi dosar in care este vizat si fostul ministru Dan Sova.
„Este inadmisibil sa avem un premier urmarit penal care nu vrea sa demisioneze! (…) Victor Ponta este iresponsabil, isi bate joc noi, refuzand sa demisioneze”, spun organizatorii protestului.
Premierul Victor Ponta este urmarit penal pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala in forma continuata si spalarea banilor in dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi savarsit in perioada in care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputatilor avizarea urmaririi penale pe numele premierului si pentru conflict de interese.
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, vineri, ca, in conditiile in care DNA a comunicat ca premierul Victor Ponta este invinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunand ca, in opinia sa, este o „situatie imposibila” pentru Romania ca premierul sa fie invinuit de fapte penale. Ulterior, premierul Victor Ponta a anuntat ca respecta pozitia publica a presedintelui Klaaus Iohannis, dar ca a fost numit la conducerea Guvernului de catre Parlament si numai Parlamentul il poate demite.
Victor Ponta a fost investit in functia de prim-ministru al Romaniei in mai 2012, in urma caderii Guvernului Ungureanu prin motiunea de cenzura a Uniunii Social-Liberale.
Sursa: Mediafax