Vezi VIDEO
Asistentii persoanelor cu handicap isi vor primi restantele salariale in luna noiembrie. Promisiunile au venit chiar din partea ministrului Muncii, Mariana Campeanu, dupa ce in jur de 30 de sindicalisti din Maramures si Satu Mare au protestat astazi, 29 octombrie in capitala.
Pentru ca nu si-au mai primit salariile de trei luni, asistentii persoanelor cu handicap au decis sa mearga sa-si ceara drepturile chiar de la autoritatile centrale. Astfel, timp de doua ore, in jur de 30 de sindicalisti din Maramures si Satu Mare au pichetat Ministerul Muncii, semnaland ca au nevoie de bani pentru a-si duce traiul de zi cu zi, in contextul in care in 90% din localitatile maramuresene se inregistreaza intarzieri la plata lefurilor pentru ingrijitorii persoanelor cu dizabilitati.
“Sindicalistii au fost din Maramures si Satu Mare, majoritatea a fost din Maramures. Am reusit sa le comunicam tot ce priveste restantele fata de judetul Maramures si alte probleme. Actiunea s-a desfasurat in fata Ministerului Muncii. Am avut o deschidere mai mare din partea Ministerului decat din partea presedintelui CJ, am comunicat doamnei ministru despre inactivitatea in relatia cu sindicatele a CJ”, a declarat liderul Cartel Alfa Maramures, Florin Hossu.
Sindicalistilor li s-a promis ca in noiembrie isi vor incasa drepturile banesti si ca pana la finele anului nu vor mai fi probleme cu salariile. “Doamna ministru Mariana Campeanu a spus ca desi nu intra in atributiile Ministerului Muncii a deblocat o suma consistenta catre plata drepturilor salariale, astfel ca avem certitudinea ca dupa aceste intalniri platile salariilor vor fi facute in noiembrie pentru toata perioada restanta si vor fi socotiti si banii pentru a termina cu bine anul pentru aceasta categorie de lucratori”, a precizat Florin Hossu.
Tot astazi, reprezentantii Directiei Protectia Persoanelor cu Dizabilitati le-au facut cunoscut protestatarilor faptul ca in prezent se lucreaza la imbunatatirea strategiei din domeniul protectiei persoanelor cu dizabilitati si a prevederilor legii privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
foto: arhiva
Sursa: Camelia Tocaci