Vezi VIDEO
Ploaia de astazi, 17 martie, pare sa-i fi speriat pe medicii de familie care s-au adunat la protestul organizat in fata Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Maramures. Dovada numarul mic de cadre medicale venite sa picheteze sediul institutiei. Abia daca s-au adunat 30 de medici si pacienti pentru a-si exprima nemultumirile vizavi de noile acte normative elaborate de Guvern.
In jur de 30 de medici si pacienti au pichetat astazi, 17 martie, sediul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Maramures. Medicii spun ca au decis sa recurga la proteste, din cauza actelor normative aparute in ultima perioada si care genereaza scaderea veniturilor cabinetelor medicale, dar care ii dezavanatajeaza si pe pacienti. Dupa actiunea de astazi, cadrele medicale se pregatesc pentru un mars si pichetari la nivel national.
“E vorba de contractul cadru care scade foarte mult nivelul veniturilor din cabinetul medicilor de familie. Vom avea din nou plafon de medicamente. Apoi mai sunt cateva acte medicale care ne vor face viata grea. Printr-un ordin se schimba legea cu privire la centrele de permanenta, iar medicii vor fi obligati sa lucreze in aceste centre, iar cuvantul obligatie inseamna munca fortata. Un alt motiv pentru care protestam este acela cu privire la modificarea ordinului de acordare a sporurilor pentru colegii nostri din mediul rural”, a spus presedintele Societatii Generale de Medicina Familiei Maramures, Gheorghe Lascu.
Lascu a adaugat ca protestul de astazi a fost unul de… mici dimensiuni pentru ca la acesta au participat doar cadrele care s-au aflat in afara programului de lucru, pentru a nu perturba activitatea din cabinetele medicale. Grevistii spun ca au iesit in strada pentru a-si apara drepturile, dar si pentru a-i reprezenta pe pacienti, care vor avea de suferit odata cu intrarea in vigoare a noilor acte.
“Cred ca este o zi trista pentru noi, sa ne strigam drepturile si mai ales drepturile dumneavoastra, ale pacientilor. Anul acesta contractul va fi impotriva dumneavoastra in primul rand. Pana acum, au avut ce au avut cu noi: ne-au pus sa ne cumparam formulare, retete, aparatura. Acum se indreapta impotriva pacientului, aceste retete la trei luni si imposibilitatea de a mai consulta in cele trei luni mi se pare cea mai dura. Daca vor fi pensionari cu 4-5 milioane lei, mi se pare trist si vor trebui sa si plateasca consultatia, sa si cumpere medicamente. Nu stiu cum vor supravietui”, a spus Felicia Borz, medic de familie.
Pacientii veniti la protest au aratat ca e nefiresc sa nu beneficieze de anumite servicii medicale, atata timp cat sunt platitori la fondul de sanatate.
“Noi avem contract, de fapt, cu CAS, suntem asigurati, platim aceste asigurari. La randul ei, casa ar trebui sa ne poata asigura servicii, sa beneficiem de aceste servicii medicale in orice data a lunii”, a precizat una dintre pacientele venite la pichetare.
Medicii de familie maramureseni au mentionat ca pe plan local nu si-au programat alte actiuni de protest, insa la nivel national se pregateste un mars si pichetari. De altfel, in perioada 23-27 martie, la Bucuresti se va desfasura Conferinta Nationala a Medicilor de Familie, ocazie cu care se va pune la punct strategia viitoare.
Sursa: Camelia Tocaci