Momente emoţionate în faţa Guvernului. Ajunși la capătul puterilor, medicii au protestat din nou în Piaţa Victoriei. Acesta a fost modul lor de a atenţiona autorităţilor cât sunt de epuizaţi.
Federația „Solidaritatea Sanitară” continuă protestele în fața Guvernului.
De asemenea, membrii Solidaritatea Sanitară, au adus un omagiu eroilor din linia întâi care şi-au pierdut viaţa în lupta cu noul coronavirus.
Premierul Ludovic Orban a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii protestului, după o oră de protest în Piaţa Victoriei.
Cei care reprezintă medicii, asistenţii şi infirmeierii vor respectarea mai multor drepturi. Este vorba despre dreptul legal a pensiei de urmaş pentru copiii celor au decedat la datorie în sistemul sanitar.
De asemenea, îşi doresc acordarea tututor depturilor salariale prevăzute de lege, inclusiv sporul pentru combaterea epidemiei.
Moment de reculegere în amintirea eroilor din Sănătate căzuți la datorie
Cadrele medicale nu au uitat de colegii care au pierdut lupta cu noul coronavirus. Au adus papuci medicali de care au legat baloane pe care erau scrise numele celor au murit în urma pandemiei de COVID-19.
Medicii au arătat că sunt epuizaţi având în vedere ritmul alert în care lucrează în această perioadă, şi s-au întins pe asfalt.
Federația “Solidaritatea Sanitară” din România a făcut o postare pe pagina de Facebook, unde spune că ”Guvernul vrea să introducă o nouă discriminare între salariați”