O parte dintre minerii care lucreaza la exploatarea de huila Lonea s-a autoblocat joi in subteran, iar cei de la Vulcan au intrat cu intarziere la schimbul de dimineata, dupa ce Sindicatul „Muntele” si conducerea Complexului Energetic Hunedoara nu au reusit sa ajunga la o intelegere privind acordarea primelor de Paste.
„Schimburile 3 si 4 de la Mina Lonea au ramas in subteran peste programul normal. La Vulcan, salariatii au refuzat sa intre in mina, dar in urma discutiilor purtate cu liderul de sindicat au acceptat sa inceapa lucrul”, a declarat joi presedintele Sindicatului „Muntele”, Petre Nica.
Liderul sindical a explicat ca minerii solicita acordarea primei de Paste, in conformitate cu prevederile din contractul colectiv de munca. Sindicatul „Muntele” a acceptat ca minerii sa primeasca tichete cadou, insa nu s-a ajuns la o intelegere privind valoarea acestora.
„Situatia financiara a Complexului Energetic Hunedoara este extrem de critica. In bani nici nu se punea problema pentru acordarea unei prime de Paste. Pentru a reduce presiunea financiara, am decis sa fie acordate tichete cadou pentru ca si minerii sunt oameni si doresc sa intampine Sarbatorile de Pasti asa cum o cere traditia”, a afirmat Petre Nica.
Potrivit acestuia, pentru acordarea tichetelor cadou era nevoie de incheierea unui act aditional la contractul colectiv de munca, discutiile in acest sens fiind initiate in urma cu o luna. In cursul zilei de miercuri, actul aditional a fost inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca Hunedoara si au putut fi declansate negocierile cu administratia privind valoarea tichetelor cadou. Discutiile s-au oprit insa in cursul noptii dupa ce Sindicatul „Muntele” nu a ajuns la un consens cu administratia Complexului Energetic Hunedoara in ceea ce priveste valoarea tichetelor cadou.
Negocierile au fost reluate joi dimineata, liderul sindical Petre Nica manifestandu-si speranta ca se va ajunge la un numitor comun cu administratia Complexului Energetic Hunedoara si ca tichetele cadou vor putea ajunge la mineri in cursul zilelor de joi si vineri.
Anul trecut, minerii din Valea Jiului au beneficiat de prime de Paste sub forma de tichete cadou in valoare de 350 de lei.
Sursa: Agerpres