Vezi VIDEO
Antreprenorul italian Marcello Di Finizio (47 de ani), care a urcat marti, 2 octombrie, pe cupola Bazilicii Sf. Petru din Vatican, a coborat numai dupa 30 de ore de la inceperea actiunii sale de protest fata de planurile guvernului italian, care intentioneaza sa scoata la licitatie concesionarea plajelor pana in 2015, in conformitate cu o directiva europeana. Omul de afaceri a coborat abia aseara, in jurul orei locale 20.30, de pe cupola bazilicii, unde a petrecut exact 28 de ore, la o inaltime de 130 de metri inaltime.
Protestatarul este proprietarul unuia dintre barurile de pe o plaja din Trieste si inchiriaza umbrele si sezlonguri. Prin actiunea sa, el a incercat sa protesteze impotriva deciziei guvernului de a scoate la licitatie aceasta activitate comerciala pentru ca risca sa ramana fara afacere. El a atras atentia trecatorilor cu ajutorul unei pancarte pe care scria “Ajutor! Ajunge Monti! Ajunge Europa! Stop corporatiilor transnationale!”
In direct la Sky TG 24, italianul conditionase coborarea de pe edificiu numai daca guvernul promite sa convoace o intalnire cu reprezentantii afacerilor din bransa sa. Cat timp s-a aflat pe cupola, Marcello Di Finizio a vorbit la telefon cu doi ministri ai guvernului condus de premierul Mario Monti, care si-au exprimat dorinta de a se intalni cu el in cazul in care coboara.
Jandarmii Vaticanului au fost cei care au contribuit la coborarea protestatarului si l-au predat autoritatilor italiene.
Sursa: Agerpres