Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, le-a promis astazi, 9 septembrie, sindicalistilor de la Ambulanta ca nu se va ”atinge” de salariile lor si ca sistemul medical de urgenta va fi tratat separat in grila unica de salarizare. Negocierile purtate azi le-au fost favorabile angajatilor din serviciul de ambulanta, care de dimineata erau pregatiti sa protesteze impotriva masurii de micsorare a salariilor.
Liderul sindical „Ambulanta” Maramures, Gabriel Iftenie, a spus ca ca salariile au ramas neschimbate in urma negocierilor.
„In urma negocierilor de astazi dintre ministrul Sanatatii si presedintele Federatiei Nationala Sindicala «Ambulanta», problemele par sa se fi rezolvat. Cel putin deocamdata. Ministrul a acceptat cererile noastre, respectiv pastrarea salariilor pe care le aveam pana acum. Am primit promisiunea ca sistemul medical de urgenta va avea un punct separat in cadrul grilei unice de salarizare, iar coeficientii pentru cadrele medicale din urgenta ar putea sa creasca”, a spus liderul de sindicat.
Sindicalistii de la Ambulanta au primit promisiunea de la ministru ca se va face tot posibilul pentru cresterea cu un punct a coeficientului stabilit pentru salariile personalului medical din urgenta. Sistemul medical de urgenta include Ambulanta, SMURD-ul si Unitatile de Primire Urgenta.
Cu toate ca par sa fi obtinut ceea ce si-au dorit, sindicalistii asteapta schimbari in cel mai scurt timp posibil. „La nivel de tara s-a stabilit ca daca in decurs de opt zile, propunerile nu vor fi luate in calcul si nu se va aduce nicio schimbare in grila de salarizare, se va organiza un miting national si apoi vor apela la o greva de avertisment”, a atentionat Iftenie.
CITESTE SI:
Sursa: Dana Lazar