Politia din Irlanda de Nord a folosit gloante de cauciuc si tunuri de apa dupa ce a fost atacata la Belfast de protestatari, ieri seara, 7 ianuarie, pentru a cincea oara consecutiv, relateaza AFP. Tulburari sporadice au avut loc cu intermitente la Belfast dupa decizia consiliului municipal din 3 decembrie de a nu mai arbora drapelul britanic pe cladirea primariei decat in unele zile ale anului si nu permanent.
Aproximativ 1.000 de loialisti au manifestat pasnic, luni, in fata primariei, in timp ce consiliul municipal se reunea in cladire pentru prima data din 3 decembrie.
Dar in alta parte a orasului, pe Newtownards Road, politia a folosit gloante de cauciuc si tunuri cu apa dupa ce a fost atacata cu pietre si cocteiluri Molotov, in timp ce incerca sa separe grupurile de loialisti de cele de republicani.
Drapelul britanic va fin din nou inaltat miercuri, de ziua de nastere a ducesei de Cambridge, Kate, sotia printului William, fiul cel mare al mostenitorului coroanei britanice.
Decizia contriversata a consiliului municipal din Belfast, capitala provinciei britanice Irlanda de Nord, de a nu mai arbora permanent Union Jack pe cladirea primariei, a determinat de joi seara violente repetate din partea protestantilor, sustinatori ai mentinerii Irlandei de Nord in cadrul Marii Britanii.
Peste 60 de politisti au fost raniti si 100 de persoane au fost arestate incepand de joi seara. Reprezentanti religiosi si ai mai multor partide s-au reunit duminica intr-o biserica din Belfast pentru a incerca sa puna capat acestor violente.
Ulster s-a confruntat cu 30 de ani de violente intercomunitare intre protestantii unionisti si republicanii catolici, sustinatori ai unirii cu Irlanda, soldate cu 3.500 de morti. Dupa acordul de pace din 1998, in provincie s-au produs incidente sporadice.
Sursa: Mediafax