Cadrele medicale din Romania vor intra, in luna noiembrie, in greva generala, actiunea revendicativa fiind precedata de o greva de avertisment de doua ore, care va avea loc la inceputul lunii viitoare, a declarat, ieri, 3 octombrie, pentru Agerpres, Marius Sepi, prim-vicepresedinte al Federatiei Sanitas.
„De maine (vineri, n.r.), vom demara procedura de strangere de semnaturi pentru declansarea grevei generale in Sanatate, care va avea loc in luna noiembrie si va fi precedata de o greva de avertisment de doua ore. Ziua exacta a grevei generale va fi stabilita in cadrul Consiliului national Sanitas din data de 14 noiembrie, dupa ce vom avea si semnaturile a jumatate plus unul din numarul de salariati din Sanatate. Pana atunci, la inceputul lunii noiembrie, Coalitia Profesionistilor din Sanatate va organiza un miting de protest, urmat de un mars in Bucuresti, intre Piata Victoriei si Piata Constitutiei”, a afirmat Marius Sepi.
Acesta a precizat, totodata, ca salariatii din Sanatate se vor afla, incepand cu data de 14 octombrie, in greva japoneza, marcata prin purtarea, pe brat, a unei banderole tricolore.
“Am avut o intalnire cu ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, intalnire in cadrul careia ni s-a promis ca bugetul alocat Sanatatii in anul 2014 va fi mai mare decat cel din anul 2013, ceea ce inseamna ca obiectivul nostru, de crestere a procentului din PIB alocat Sanatatii, incepe sa prinda contur. De asemenea, ni s-a promis ca va fi elaborata o Lege a Salarizarii specifice sectorului sanitar. In orice caz, vom continua sa ne batem pentru fiecare dintre revendicarile noastre, pentru a asigura o finantare mai buna sistemului sanitar, salarii crescute de la 1 ianuarie 2014 pentru membrii nostri si, nu in ultimul rand, servicii mai bune pentru pacientii nostri”, a spus prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas.
Potrivit acestuia, in perioada 9-23 octombrie a.c., printr-o colaborare cu European Federation of Public Service Unions — E.P.S.U. (Federatia Europeana a Sindicatelor din Serviciile Publice), in spitalele publice se vor face fotografii cu grupuri de salariati tinand in mana afise cu sloganurile EPSU: „Nu austeritatii!”, „Jos mainile de pe drepturile negociate!” etc. Pozele rezultate vor fi trimise atat Guvernului, cat si presedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, si presedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy.
Sursa: Agerpres