Aproximativ 10.000 de persoane participa, sambata, la mitingul PDL in Piata Palatului Culturii din Iasi, unde a ajuns si presedintele suspendat Traian Basescu, alaturi de liderii democrat-liberali si de fostul premier Mihai Razvan Ungureanu, toti imbracati in camasi albe.
Pe scena amenajata in Piata Palatului Culturii din Iasi au urcat liderii PDL Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Sever Voinescu, Cristian Preda, Teodor Paleologu, Monica Macovei, alaturi de fostul premier Mihai Razvan Ungureanu si de Mihail Neamtu, toti in camasi albe, iar in spatele scenei se afla Traian Basescu, imbracat in tricou albastru, transmite corespondentul Mediafax.
Oamenii poarta pancarte cu mesaje precum „Jos Ponta”, „Basescu, suntem cu tine”. Un batran are o pancarta pe care sunt scrise „1- solutiile de vot”: „neprezentarea la vot pana la ora 19.00, urmarim sondajele de opinie; 2 – prezentare la referendum dupa ora 19.00, votand «nu» daca pana atunci au votat peste 9 milioane de oameni”.
Primul care s-a adresat multimii a fost Gheorghe Flutur, care a spus ca reprezentantii USL „se comporta ca noii mineri din 3-6 iunie, care dau bastoane pe spinarea statului de drept”.
„Nu trebuie sa ii lasam. Sa spunem nu abuzului, celor care au dat cu economia in gard in aproximativ doua luni, celor care au devalorizat leul, sa ne aparam presedintele ales”, a spus Flutur.
Sursa: Mediafax