Sindicalistii din educatie au decis sa organizeze greva in ziua de marti, 5 mai, cand este programata sa aiba loc teza unica la Limba si literatura romana. Greva generala din invatamant va continua in toate zilele in care sunt teze cu subiect unic, respectiv in zilele de 13 si 21 mai.
Sindicalistii au aratat ca greva generala in zilele de 5, 13 si 21 mai va duce la blocarea anului scolar, deoarece acestea nu vor mai avea loc, iar elevii nu vor mai putea fi admisi la liceu. Mai mult, acestia au aratat ca s-ar putea ajunge si la boicotarea examenelor de bacalaureat, care va duce la imposibilitatea prezentarii la examenele de intrare la facultate.
Protestele dascalilor au fost motivate de rectificarea negativa a bugetului educatiei, ministerului de resort fiindu-i taiate 676 de milioane de lei. Sindicalistii au aratat ca in aceste conditii, fondurile pentru plata salariilor cadrelor didactice si pentru programele de infrastructura sunt insuficiente.
De asemenea, a fost criticata OUG 37 de politizare a functiilor de conducere, inclusiv din inspectoratele scolare, dar mai ales s-a atras atentia asupra ilegalitatii comise de actuala putere, care nu aplica acul normativ de majorare cu 50% a salariilor profesorilor.
Sursa: Ioana Osan