Premierul turc Recep Tayyip Erdogan reuneste, astazi, 17 iunie, zeci de mii de sustinatori la Istanbul, dupa o noapte de confruntari violente provocate in oras de evacuarea in forta a ultimului bastion al manifestantilor care ii cer demisia. Evacuati sambata seara din parcul Gezi cu gaze lacrimogene si tunuri de apa, contestatarii au promis sa revina duminica in piata Taksim, centrul miscarii care agita Turcia de peste doua saptamani, ceea ce anticipeaza o noua zi de violente.
Duminica dimineata, importante efective de politie interzic strict accesul in piata, unde se pot vedea doar masinile de la salubrizare. Potrivit presei turce, scurte confruntari au avut loc duminica dimineata intre cateva sute de manifestanti care marsaluiau catre Taksim si fortele de ordine, care au folosit grenade lacrimogene.
Dupa o prima reuniune gigant, sambata, la Ankara, seful Guvernului a prevazut o noua demonstratie masiva duminica dupa-amiaza intr-un parc din Istanbul, la circa zece kilometri de piata Taksim. Zeci de mii de simpatizanti ai Partidului Justitiei si Dezvoltarii (AKP) sunt asteptati la aceasta manifestatie.
In cea de-a 15-a zi a crizei, Erdogan a trecut sambata seara la actiune pentru a pune capat contestatiei. Cu cateva ore inainte, ocupantii parcului Gezi au refuzat sa paraseasca piata, in pofida promisiunilor Guvernului de a suspenda proiectele de amenajare contestate pana cand justitia nu va transa definitiv.
La doua ore dupa un nou ultimatum, unitatile de politie au preluat controlul parcului Gezi, pe care l-au golit in cateva minute de miile de ocupanti, innecandu-i intr-un nor de gaze lacrimogene.
„Au intrat in forta, cu mult gaz. Ne-au lovit, chiar si pe femei”, a povestit pentru AFP un manifestant, Ader Tefiq. „Eram in interiorul cortului-spital (…), au lansat grenade lacrimogene si zeci de politisti au intrat„, a povestit, la randul sau, Elif, o terapeuta in varsta de 45 de ani.
Politia a urmarit manifestantii pe toate strazile invecinate pana tarziu in noapte, inclusiv in holul unui hotel luxos. Potrivit grupului care coordoneaza manifestantii, Solidaritate Taksim, „sute” de persoane au fost ranite in timpul operatiunii. Guvernatorul Istanbulului, Huseyin Avni Mutlu, a evaluat duminica la 44 numarul lor.
Vicepremierul Huseyin Celik a justificat evacuarea parcului. „Guvernul nu putea lasa aceasta ocupatie sa continue la infinit”, a pledat Celik duminica, „acest cosmar trebuia sa se termine”.
La randul sau, grupul Solidaritate Taksim a condamnat operatiunea care a „transformat parcul Gezi, Istanbulul si tara in zona de razboi”. „Partidul aflat la putere va fi facut responsabul de evenimente”, a adaugat el.
Abia cunoscuta noua evacuare a parcului, ca zeci de mii de persoane au si iesit pe strazi in Istanbul pentru a „prelua din nou” controlul asupra pietei Taksim. Toata noaptea, politia a intervenit cu gaze, tunuri de apa si gloante de cauciuc pentru a dispersa multimea pe mai multe artere rutiere ale orasului.
Potrivit ultimului bilant al sindicatului medicilor turci, patru persoane au murit si aproximativ alte 7.000 au fost ranite de la inceputul miscarii de contestare, la 31 mai.
Foto: euronews.com
Sursa: Mediafax