Vezi VIDEO
Peste 150 de persoane s-au strans astazi, 19 ianuarie, in Piata Revolutiei din Baia Mare, acolo unde, pentru a patra zi consecutiv, oamenii scandeaza lozinci impotriva presedintelui Traian Basescu si a Guvernului Boc. Numarul protestatarilor este mai mare decat cel inregistrat in cursul serii de ieri si, in plus, actiunea s-a dovedit a fi una mult mai bine gandita. Participantii la manifestatie au pregatit o cruce din lemn pe care au dus-o pe platoul din centrul orasului. Pe aceasta au inscriptionat „PDL, Basescu, Boc, Udrea, Oprea, 2008-2012”.
Oamenii s-au dotat si cu pancarte si fluiere si striga in cor: „Nu ne mai lasam mintiti, noi suntem oameni cinstiti!”, „Jos Basescu!” sau „Ati lovit in moroseni, veti pleca din Cotroceni!”. Sindicalistii locali si-au facut si ei aparitia in Piata Revolutiei, fara sa iasa insa in fata cu discursuri sau sloganuri antiguvernamentale.
In jurul orei 18.00, in centrul orasului, unde numarul manifestantilor continua sa creasca, au sosit si reprezentanti ai PSD, care si ei s-au alaturat protestului fara sa incerce sa se evidentieze. Ulterior, oamenii s-au pus in miscare, indreptandu-se catre Palatul Administrativ.
Pe modelul adoptat in zilele trecute de protest, demonstrantii vor ramane in zona Prefecturii timp de cateva zeci de minute, dupa care se vor reintoarce in Piata Revolutiei.
Imnul morosenilor protestatari
Unul din grupurile prezente in aceasta seara la manifestatia din centrul Baii Mari a propus un imn pentru morosenii protestatari. Piesa este una adaptata dupa versurile celebrei melodii „Pusca si cureaua lata” iar personajele la care se face referire sunt Traian Basescu si Emil Boc.
„Pusca si cureaua lata / Presedinte-ai fost odata
Ne-ai furat si ne-ai mintit/ Si ne-ai ciuruit
Cand a ninge si-a-ngheta/ Nu li s-a vedea urma
Pe Basescu si pe Boc / N-o sa-i mai vedeti deloc”
Aceleasi versuri sunt reluate pe varianta „Premier ai fost odata”, iar protestatarii care au venit cu initiativa promit sa continue piesa in zilele urmatoare, daca vor avea loc noi proteste in Baia Mare.
Seara nu a fost lipsita de incidente. Unul dintre cei 20 de jandarmi care au supravegheat protestul si care a filmat actiunea a fost luat la rost de un baimarean. Acesta i-a cerut omului legii explicatii pentru faptul ca l-a filmat fara acordul sau. Intre cei doi a avut loc un schimb de replici dur, fara insa a degenera in scandal.
Foto: Proteste in Baia Mare, ziua a IV-a (c) eMaramures.ro
Sursa: Anca Popescu