Se extind protestele magistraților față de ordonanta lui Tudorel Toader care schimbă legile Justiției. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța este primul Parchet din ţară care anunţă că îşi suspendă activitatea.
Este o decizie fără precedent în justiție, luată de Adunarea generală a procurorilor din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Pe lângă suspendarea activității de săptămâna viitoare, în zilele de luni, marți și miercuri, s-a mai decis ca și alți magistrați de la alte parchete și chiar procurori DNA să protesteze vineri după-amiază, timp de jumătate de oră, de la 16:00.
Magistrații consideră că toate modificările aduse legilor justiției sunt de natură să politizeze procedura de numire în funcțiile de la vârful Ministerului Public, prin faptul că vor avea drept de vot toți membrii plenului CSM, inclusiv „așa-zișii reprzentanți ai societății civile care sunt numiți prin votul politic al Senatului”.
Procurorii din Constanța s-a alăturat celor clujeni. Dimineață, Adunarea generală a Tribunalului Cluj a protestat timp de jumătate de oră. În plus, Tribunalul Cluj a mai decis, printre altele, și suspendarea activității începând de luni, timp de o săptămână, și începerea procedurii de revocare a membrilor CSM.
În plus, Forumului Judecătorilor din România (FJR) face apel pentru convocarea urgentă a adunărilor generale ale procurorilor şi judecătorilor de la toate instanţele şi parchetele din ţară, urmare a OUG pe legile justiţiei şi propune o serie de revendicări, printre care menţinerea MCV, suspendarea imediată a punerii în aplicare a dispoziţiilor din legile justiţiei şi ordonanţele de urgenţă subsecvente criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO, suspendarea activităţii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie.
Astăzi este programat un protest în Bucureşti, pe treptele Palatului de Justiţie, de la ora 18.00.
Magistrații din Timişoara se alătură protestului față de ordonanța ministrului justiției. Ei vor protesta de la ora 16:00, în faţa Palatului Dicasterial, anunță timpolis.ro.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș este al doilea parchet care a decis să suspende actvitatea timp de trei zile în semn de protest, a anunțat jurnalista Andreea Pavel, de la InfoSudEst.