Fermierii olandezi protestează de săptămâni bune împotriva planului guvernului de a reduce drastic poluarea cu azot până în 2030 (în unele regiuni ale țării este prevăzută o reducere de 95%), un plan care presupune reducerea cu 30% a șeptelului din Olanda și dispariția a mii de ferme, relatează cotidianul.ro.
Mișcarea de protest din Olanda pare să se extindă in Europa, pe fondul scumpirii carburanților și a îngrășămintelor. Fermierii germani s-au alăturat celor olandezi, în regiunea de graniță. Fermierii italieni au început să protesteze împotriva scumpirilor, strigând „Nu suntem sclavi!”. S-au înregistrat proteste și în Spania, în regiunea Andaluzia, unde fermierii au protestat din cauza scumpirii carburanților.
Un semnal de alarmă este că Danemarca, Germania și Belgia urmăresc să aplice programe similare de reducere a emisiilor de azot. Apoi, la fel ca în cazul fermierilor olandezi, care primesc oferte din partea guvernului pentru a renunța la ocupația de generații, Marea Britanie și Statele Unite au ajuns să-i plătească pe fermieri pentru a nu lucra pământul.
În presa europeană apare paralela între mișcarea de protest din Olanda și mișcarea Vestelor Galbene din Franța, începută la finalul anului 2018, tot din cauza unei măsuri de reducere a emisiilor poluante – atunci a fost vorba despre o taxă suplimentară pe carburanți.
Reprezentanții fermierilor critică planul guvernului Mark Rutte și modul în care este aplicat, arătând că sectorul agricol olandez a redus emisiile de azot cu doua treimi, raportat la nivelul din anii 1990, iar emisiile de carbon au fost și ele reduse cu 20%. Furia fermierilor se datorează abordării guvernului.
„Imaginați-vă că stați la masa din bucătărie, că sunteți a cincea sau a șasea generație de fermieri și vă treziți cu o hartă pe care sunt prezentate zonele cu reducere de 70-95% a emisiilor. Și nu vă puteți gândi decât la faptul că acesta este sfârșitul agriculturii în zona voastră și în comunitatea voastră”, spune unul dintre liderii organizației LTO Netherlands, citat de Euractiv.