Cumparatorul vilei RA-APPS in care locuieste familia Geoana este firma DeSilva, dezvoltator imobiliar, reprezentantii acesteia declarand ca intentioneaza sa demoleze imobilul si sa construiasca pe acest amplasament o cladire de birouri sau de locuinte.
Vila RA-APPS in care locuieste familia Geoana a fost cumparata, la licitatie, cu 906.600 euro plus TVA. Pretul de pornire a fost de 588.000 euro plus TVA.
„Noi cumparam doar case demolabile, iar in locul lor, in limita PUZ-ului, construim cladiri de birouri sau apartamente. Stiu ca si aceasta casa este una demolabila”, a declarat proprietarul grupului DeSilva, Virgil Calina.
Grupul de firme DeSilva si-a inceput activitatea in 1992 si detine, printre altele, hotelul Ramada North din Bucuresti, un importator de bauturi si a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare, precum ansamblurile Park Residences, situate in zona de nord a Bucurestiului si in Predeal, depozite si spatii de birouri in Soseaua Berceni.
La licitatia pentru vila in care locuieste familia Geoana a fost prezent, alaturi de alti doi ofertanti, si un avocat cu o procura semnata de catre Mihaela Geoana, sotia lui Mircea Geoana.
Vila, cu etaj si mansarda, are 8 camere si o suprafata de 271 metri patrati, dispunand de un teren de 550 metri patrati.
Imobilul este amplasat in centrul Bucurestiului, pe strada Cucu Starostescu, langa Bulevardul Aviatorilor si Calea Dorobantilor.
Vila locuita de familia Geoana a fost scoasa la vanzare dupa ce, in urma cu trei saptamani, Comitetul Executiv National al PSD a votat excluderea din partid a lui Mircea Geoana, Marian Vanghelie si Dan Sova, iar Geoana a renuntat la functia de Inalt reprezentant al prim-ministrului, care ii dadea dreptul la o locuinta RA-APPS.
La inceputul lunii decembrie, Mircea Geoana a anuntat ca va notifica Regia Patrimoniului Protocolului de Stat despre faptul ca este in curs de mutare si ca va renunta la contractul cu regia, el mentionand ca le transmite celor care au pus presiune, inclusiv prin mijloace mediatice, referitor la tema casei in care sta, ca sunt „penibili”.
„RA-APPS are 700 de locuinte pe care le inchiriaza la pretul pietei. Eu sunt unul din cei 700 de chiriasi al RA-APPS care platesc pretul pietei, un pret foarte mare. Nu exista in acest moment un interes al meu pentru a continua sa stau aici. Voi notifica in aceste zile RA-APPS cu privire la faptul ca sunt in curs de mutare si voi renunta la acest contract”, a spus Geoana.
El a aratat ca plateste o chirie lunara de peste 3.000 euro pentru casa de la RA-APPS.
In luna ianuarie a anului trecut, Guvernul a prezentat lista chiriasilor RA-APPS, pe care figura, printre altii, si Mircea Geoana, cu o chirie de 3.195 euro pentru 8 camere de 246 metri patrati, la acel moment Geoana precizand ca singurul motiv pentru care a continuat sa locuiasca in casa RA-APPS a fost legat de pregatirea unei solutii definitive de achizitionare sau construire a unei locuinte proprietate personala.
Locuinta lui Geoana a mai fost inclusa pe o lista a imobilelor RA-APPS pregatite pentru vanzare in noiembrie 2011, in mandatul Guvernului Boc, dar licitatia nu a mai fost organizata. Geoana, atunci presedinte al Senatului, a declarat la acel moment ca asteapta precizari suplimentare de la regie pentru a decide daca va cumpara sau nu imobilul in care locuieste cu chirie in calitate de demnitar.
Geoana declara, in 2008, ca a contractat un credit ipotecar de la o banca in vederea finantarii unui contract cu o firma de constructii pentru achizitionarea unui apartament intr-un bloc. El mai spunea, in acelasi interviu, ca, desi in contractul cu firma constructoare se prevedea ca termen darea in folosinta luna august 2008, constructia a fost decalata din motive independente de constructor, legate de obtinerea unor avize.
Firma cu care Mircea Geoana a incheiat un antecontract de vanzare-cumparare a unui apartament din Baneasa a intrat in procedura de faliment in 22 ianuarie 2010.
Sursa: Mediafax