Un preot dintr-un sat din apropierea Zalăului, fost profesor de religie, a fost găsit spânzurat, luni. Trupul neînsufleţit al bărbatului de 43 de ani se afla într-un garaj.
Descoperirea a fost făcută chiar de tatăl bărbatului, tot preot, care în momentul în care a intrat în garajul casei parohiale şi-a găsit fiul fără suflare. A sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat atât poliţiştii, dar şi medicii de pe ambulanţă, care nu au mai putut face nimic, pentru că moartea survenise deja de câteva ore.
Paramedicii n-au mai putut face nimic să-l salveze pe bărbat. Preotul n-a lăsat niciun bilet de adio şi apropiaţii nu ştiu să fi avut probleme financiare sau personale.
Acum cinci ani, Cătălin Lucaci a devenit noul protopop al Zalăului, urmându-l astfel în funcție pe părintele Ștefan Lucaciu, cel care ocupase acest post timp de 12 ani, potrivit presei locale.
Pe data de 24 mai 2016, Cătălin Lucaci a fost hirotesit de Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența consilierilor eparhiali și a tuturor preoților din Episcopia Sălajului.
A fost profesor de religie și preot la Biserica Ortodoxă din Fetindia (comuna Meseşenii de Jos), iar de câţiva ani era preot paroh la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Ciumărna (comuna Românaşi).
Bărbatul era tatăl a doi copii minori şi nimeni nu justifică gestul pentru că, spun apropiaţii, nu aveau probleme, să-l frământe atât de tare.